monitorulcj.ro Menu
Sport

Barajul Rapid - Concordia se va disputa pe stadionul lui Dinamo

Barajul de menţinere în Liga I dintre Rapid şi Concordia Chiajna se va disputa sâmbătă, începând de la ora 21, pe Stadionul Dinamo din Bucureşti, au declarat, ieri, pentru Mediafax, surse din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.

Iniţial, partida era programată să se desfăşoare pe arena „Ilie Oană” din Ploieşti, dar conducerea clubului Petrolul a refuzat, dorind să protejeze gazonul înaintea partidei din turul doi preliminar al Ligii Europa, în care prahovenii vor întâlni, la 18 iulie, învingătoarea din meciul Vikingur (Feroe) - Inter Turku (Finlanda).

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis, în şedinţa de sâmbătă, ca în ediţia 2013/2014 a Ligii I să participe 18 echipe, Rapid şi Concordia Chiajna urmând să dispute, în data de 13 iulie, un baraj de menţinere în prima divizie.


Rămân 18 formații

Comitetul Executiv al FRF a hotărât, sâmbătă, ca în primul eşalon să participe 18 formaţii, după ce, în această săptămână, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere al FRF, de a nu-i permite să evolueze în Liga I. După decizia TAS, în Liga I erau 17 echipe care îndeplinesc criteriile sportiv şi de licenţiere.


Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susţinut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.

Rapid îndeplinește criteriul sportiv


Clubul Rapid, aflat în insolvenţă, nu a primit licenţa pentru Liga I din partea Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF, dar îndeplineşte criteriul sportiv, clasându-se la finalul sezonului trecut pe locul opt.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, că gruparea pe care o conduce va face o scrisoare oficială prin care va solicita ca echipa să joace în Liga I în sezonul viitor, deoarece cazul este similar cu cel al U Cluj, club care a primit licenţa la TAS.


În schimb, Concordia Chiajna a primit licenţa, însă a retrogradat din punct de vedere sportiv, terminând ediţia trecută a Ligii I pe poziţia a 15-a.