monitorulcj.ro Menu
Sport

Dragomir, după incidentul de la Skopje: „Se simte lipsa lui Gigi“

Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir, a afirmat, marţi, comentând incidentul în care managerul Mihai Stoica a agresat o echipă a postului ProTV, că se simte lipsa finanțatorul Stelei, Gigi Becali, care execută o pedeapsă de 3 ani de închisoare.

Luni după-amiază, la Skopje, reporterii ProSport şi ProTV au fost agresaţi de bodyguarzii care însoţesc lotul Stelei şi de managerul Mihai Stoica, la antrenamentul oficial al formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf, înainte de returul cu Vardar din Liga Campionilor. Stoica şi unul dintre agenţi i-au smuls din mâini telefonul mobil jurnalistei ProTV Alexandra Tănăsescu şi au şters imagini de pe acesta. Stoica le-a cerut jurnaliştilor să părăsească arena şi a proferat injurii la adresa lor. Alexandra Tănăsescu a primit îngrijiri medicale la spital şi i-a fost eliberat un certificat medico-legal. În urma agresiunii la care a fost supusă de oamenii de ordine de la stadion, mâna Alexandrei a fost bandajată de către medici.
„ Gigi Becali era stăpânul, el conducea bine pe toată lumea. Se simte lipsa lui la Steaua, era un adevărat conducător. Meme Stoica este un coleric, dar nu este un băiat rău. Sunt anumiţi oameni care nu înţeleg rolul presei. Eu de exemplu n-am refuzat pe nimeni, chiar dacă unii dintre moderatorii de la TV mai mint, mai umflă lucruri, dar sunt şi ei oameni“, a spus Dumitru Dragomir.