monitorulcj.ro Menu
Sport

Mircea Sandu: „Propunerea cu 18 echipa în Liga 1 a fost făcută de incompetenți“

Mircea Sandu, presedintele FRF

Mircea Sandu, președintele FRF, a declaratcă propunerea LPF conform căreia Liga 1 să aibă 18 echipe, a fost făcută de incompetenţi, precizând că el a votat împotriva acesteia şi împotriva barajului dintre Rapid şi Concordia.

Şeful de la Casa Fotbalului a explicat, luni, într-o conferinţă de presă, că LPF a propus în cadrul Comitetului Executiv al FRF din 6 iulie ca în Liga 1 să fie tot 18 echipe şi nu 17 câte au rămas după procesul de licenţiere şi după ce TAS a dat dreptate Universității Cluj. Sandu susţine că meciul de baraj între Rapid şi Concordia, organizat pentru stabilirea celei de-a 18-a echipe în primul eşalon, nu trebuia să aibă loc.

„La Comitetul Executiv din 6 iulie şi la cel din 21 iunie, am militat pentru respectarea regulamentului şi al statutului federaţiei, în sensul că nici unul dintre cele două cluburi nu îndeplineau condiţiile de a participa în Liga 1, mă refer la Rapid şi la U Cluj. Cluj a introdus acţiune la TAS şi ulterior a avut câştig de cauză. În 6 iulie a fost acceptată în competiţie. Tot atunci s-a votat - şi după părerea mea nu trebuia să aibă loc acest vot - pentru că tot ce s-a pregătit la ligă ca documentaţie, după părerea mea a fost o lucrare incompetentă, făcută de persoane incompetente... S-a supus la vot, fiind opt membri prezenţi... Astăzi pot să vă spun că singurul vot împotrivă a fost votul meu, argumentat şi de documente, atât pentru 18 echipe, cât şi pentru baraj. Am susţinut şi am votat împotriva propunerii pe care a făcut-o Doru Costin, aceea de a se disputa barajul. Am votat împotriva propunerii făcute de ligă pentru 18 echipe şi am votat împotriva barajului. Din păcate, au fost şapte voturi la unu şi majoritatea decide, aşa că am dat drumul hotărârii. Nici Concordia, nici Rapid nu îndeplinesc condiţiile de a participa în Liga 1", a spus Sandu.


Preşedintele FRF a anunţat că a fost pusă în practică, luni, de Comitetul de Urgenţă al FRF, hotărârea TAS din 2 august, conform căreia Concordia Chiajna înlocuişte clubul Rapid în Liga I. "Este logic să punem în executare, conforma statutului FIFA şi al nostru hotărârea TAS-ului", a adăugat Sandu.

TAS a anunţat, vineri, că a obligat FRF să înregistreze Concordia Chiajna în campionatul Ligii 1 pentru sezonul 2013/2014, în locul FC Rapid. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al FRF în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre cele două echipe.