monitorulcj.ro Menu
Sport

Grecu a ajuns la Dinamo

Constantin Grecu

Constantin Grecu, fotbalist transferat de la Universitatea la Petrolul, în vara anului trecut, a ajuns la Dinamo București.

Fotbalistul, care şi-a reziliat de curând contractul cu Petrolul, a afirmat că trecerea la Dinamo reprezintă un pas înainte pentru el şi speră să se integreze repede în noua sa echipă.
„Pentru mine este un pas înainte, un nou început având în vedere faptul că în ultima perioadă nu prea am jucat. Sper să mă integrez cât mai repede şi să facem performanţă la Dinamo. Am venit la o echipă cu tradiţie, un brand foarte mare în fotbalul românesc şi sunt conştient că se aşteaptă foarte multe de la mine. Eu cred că am făcut alegerea cea mai bună. Sunt OK din punct de vedere fizic deoarece am făcut pregătirea cu Petrolul. Sunt entuziasmat de faptul că voi juca în faţa unor suporteri care fac o atmosferă senzaţională în tribune“, a declarat Constantin Grecu, care va purta numărul 88 pe tricou la Dinamo.
Format la Şcoala de Fotbal Gică Popescu, Constantin Grecu, 25 de ani, a evoluat la Pandurii Tg. Jiu (2007-2011), Universitatea Cluj (2011-2012) şi Petrolul Ploieşti (2012-2013), adunând 81 de jocuri în Liga I. Grecu a debutat, anul trecut, în echipa naţională a României în meciul amical cu Turkmenistan (scor 4-0). Fundașul a făcut parte din lotul de jucători duși de Florian Walter de la Universitatea la Petrolul Ploiești, în vara anului trecut.