Sport
Scrisoarea deschisă a lui Arpad Paszkany: suporterii adevăraţi sunt în tribună când echipa e pe teren!
Arpad Paszkany a scris o scrisoare deschisă pentru toţi suporterii echipei CFR Cluj. Pe aproape trei pagini, finanţatorul echipei de fotbal îi cheamă pe fanii CFR la meciuri şi le transmite toată stima celor care vin la stadion, dar scrie şi despre situaţia financiară.
“Toată stima pentru adevăraţii suporteri CFR-işti, mai ales pentru cei care vin la stadion şi nu susţin echipa numai din faţa televizorului, dar din punctul meu de vedere este mai importantă calitatea decât cantitatea! Nu mă interesează comentariile acelor persoane care habar n-au despre problemele adevărate ale CFR-ului, dar comentează dupa ce văd sau aud în presă! În legătură cu situaţia financiară adevărul este următorul: în perioada ianuarie-aprilie 2013, firma KPMG a auditat Clubul şi Fundaţia pentru perioada 2003-2013, pentru a putea atrage un investitor cu ajutorul căruia să putem urca mai sus în performanţe, iar balanţa comercială pe această perioadă spune că eu personal şi firmele pe care le conduc au facut plăţi în valoare de 83 (opt zeci şi trei) milioane de euro, la această sumă adăugându-se susţinerea din partea grupului Energobit de 5,3 milioane de euro, plus un credit de 3,7 milioane de euro garantat prin bunuri personale! După un total de 92 milioane de euro pierderi operative, în perioada 2010-2013, deci pe ultimii patru ani, clubul a înregistrat un profit de 1,7 milioane de euro, bani care au rămas în club. În toată această perioadă clubul a avut încasări de 92 milioane de euro bani cu care s-a susţinut activitatea clubului în aceşti 13 ani împreună cu banii introduşi de noi în club”.
“Şi ca să răspund celor pentru care un nou titlu este o himeră sau o amăgire, ar trebui să ştie că dacă era aşa, în vară Felgueiras, Camora, Muniru erau vânduţi şi nu erau aduşi alţii care în ciuda părerii generale, nu au fost niciunul "gratis" (Obiora şi Ogbu au fost cumpăraţi, iar pentru restul s-au plătit tot felul de comisioane...nimic nu-i pe gratis)”.
“Pentru acei "suporteri" care înjură pe site-uri pot să spun că probabil nu merită această echipă cu bunele şi relele ei! Suporterii adevăraţi nu vin la stadion numai atunci când nu este prea frig sau prea cald, când nu suflă vântul, nu plouă, nu ninge sau numai când echipa este pe primul loc. Suporterii adevăraţi sunt aceia care sunt în tribună când echipa-i pe teren!”.
Citiţi scrisoarea integrală pe site-ul oficial al echipei: www.cfr1907.ro