monitorulcj.ro Menu
Sport

Sandu anunță concentrare maximă înaintea meciului cu Ungaria

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat miercuri că Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale, este un învingător şi speră ca „tricolorii“ să obţină victoria în confruntarea cu Ungaria.

Mircea Sandu, presedintele FRF

Președintele FRF se arată optimist înainte confruntărilor cu Ungaria și Turcia, atât în privința numărului de spectatori care va asista la cele două meciuri, cât și la rezultatele acestora.
Mircea Sandu a declarat că gazonul Arenei Naționale este în stare foarte bună, iar în tribune mai trebuie înlocuite doar câteva scaune. „Prin ambiţiile pe care le arată, Victor Piţurcă este un învingător. Aşteptăm un stadion arhiplin la meciurile cu Ungaria şi cu Turcia. Gazonul arată excepţional, în tribune mai trebuie schimbate doar câteva scaune. Am vorbit cu Piţurcă şi cu jucătorii. Ei au înţeles că partida cu Ungaria este una specială. O victorie ne apropie mai mult de locul doi, iar pe unguri îi îndepărtează. Vrem să facem pasul următor către un obiectiv nefixat, acela de a merge la Campionatul Mondial din 20148, a spus președintele FRF. Sandu face referire la faptul că obiectivul de performanţă stabilit de federaţie pentru antrenorul echipei naţionale de fotbal a României este calificarea la Euro 2016.

Președintele FRF a mai spus că a observat o concentrare deosebită din partea jucătorilor echipei naționale înainte de aceste două meciuri extrem de importante. „Fotbaliştii sunt conectaţi la meci. Cine poartă tricoul echipei naţionale, trebuie să fie conştient de jucătorii care au purtat numerele lor. Luni şi marţi am fost la echipă. Este o concentrare mai mare decât ce am văzut în ultimul timp. Sigur, sunt unele probleme, Torje, Marica şi Chiricheş, fie nu au echipă, fie nu au jucat. Dar, eu cred că prin mobilizare, românii pot obţine victoria. Meciul cu Ungaria este meciul grupei pentru noi“, a mai menţionat Mircea Sandu.
Întrebat cum comentează absenţa lui Adrian Mutu din lotul României, Mircea Sandu a spus: „Adi Mutu trebuie să înţeleagă că există superiori. În fotbal, superior este antrenorul care decide şi este responsabil. Fotbaliştii vin la naţională şi pleacă, dar selecţionerul rămâne. Unii spun că Mutu nu este pregătit să joace un meci întreg la Ajaccio. Când Adrian Mutu va juca bine şi va înscrie goluri, sunt sigur că va fi selecţionat“.


România va întâlni pe 6 septembrie echipa Ungariei, iar pe 10 formaţia Turciei, ambele pe Arena Naţională, în preliminariile CM 2014, de la ora 21.