Sport
Hagi şi-a reziliat contractul cu Galatasaray
Antrenorul Gheorghe Hagi şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu echipa de fotbal Galatasaray Istanbul, a anunţat astăzi clubul turc.
Potrivit unui comunicat al clubului, “începând cu data de 25 martie 2011”, s-a decis încetarea colaborării cu directorul tehnic Gheorghe Hagi, antrenorul Bogdan Vintilă şi preparatorul fizic Giovanni Melchiorre, “după ce am avut o discuţie cu aceştia şi am ajuns la o înţelegere”. Hagi a preluat-o pe Galatasaray pe 21 octombrie 2010, când echipa se afla pe locul 9 în clasament. Gică Hagi, câştigător al Cupei UEFA cu Galatasaray în anul 2000, ca jucător, o mai pregătise pe Galatasaray în sezonul 2004/2005, reuşind să câştige Cupa Turciei. Fostul internaţional român, care a evoluat la clubul din Istanbul în perioada 1996-2001, reuşind să înscrie 79 de goluri în 167 de meciuri disputate, a mai pregătit reprezentativa României (2001) şi echipele Bursaspor (2003), FC Timişoara (2006) şi Steaua Bucureşti (2007), iar înainte de al doilea mandat la Galatasaray s-a ocupat de academia de fotbal care îi poartă numele. În prezent, Galatasaray se află pe locul 11 în clasament, cu 33 de puncte.