monitorulcj.ro Menu
Sport

„U“ a scos un egal la Botoșani

Universitatea Cluj a obținut primul punct în deplasare din acest sezon, în fața nou-promovatei FC Botoșani.

„Studenții“ au avut o evoluție destul de bună în nordul Moldovei și au reușit să câștige un punct, deși au jucat în inferioritate numerică aproape o repriză.

Universitatea Cluj a remizat în deplasare cu FC Botoșani, revelația Ligii 1. Hadnagy a deschis scorul pentru moldoveni în minutul 35, reușind să înscrie după ce Veselovski a respins în față un șut puternic din marginea careului.


Clujenii au egalat în primele minute ale celei de a doua reprize, prin Valentin Lemnaru, care a marcat cu capul din colțul careului mic, fructificând o minge venită de partea stânge. După meci, Lemnaru a declarat că echipa este într-o situație grea, dar el a venit cu inima deschisă la Universitatea și speră ca în cele din urmă să se evite retrogradarea.

„Nu știu cât este de mare este acest punct, am venit să câștigăm. Suntem într-o situație grea în clasament, critică. Sper să vină și victoriile și să acumulăm puncte. Eu am venit cu inima deschisă la acest club, am venit să joc meci de meci și să scresc din nou în valoare. Sper să câștigăm puncte cât mai multe până la finalul turului, să acumulăm încredere pentru retur. Sper să ne salvăm de la retrogradare, probil în iarnă vor fi și unele schimbări care ne vor ajuta să creștem“, a spus atacantul Universității. Acesta a mai precizat că se înțelege bine cu actualul antrenor, Gică Barcu, dar a fost în relații excelente și cu Ionel Ganea.


„M-am înțeles bine și cu Ganea, îi doresc succes unde o să meargă, sper să mai lucrez cu dânsul“, a declarat Lemnaru cu privire la Ionel Ganea, fostul antrenor al „șepcilor roșii“.

Gică Barbu, antrenroul Universității, a declarat că este mulțumit de atitudinea arătată de elevii săi în repriza a doua, dar acest punct nu ajută foarte mult în clasament.


„Este un punct câștigat, dar nu ne ajută foarte mult, aveam nevoie de victorie. Mă bucur că jucătorii au dovedit caracter, am rezistat fără să primi gol, în 10 oameni. Sunt sigur că am câștigat 4-5 jucători tineri, de perspectivă, care vor crește. La pauză mi-am dorit doar o schimbare de atitudine, iar jucătorii au înțeles asta,per total sunt foarte mulțumit. Avem jucători foarte tineri, trebuie să le dăm încredere și să avem răbdare. Cred că ne putem salva, trebuie să câștigăm cu Timișoara, să adunăm puncte“, a spus tehnicianul „șepcilor roșii“.

Universitatea Cluj a acumulat 4 puncte și se află pe locul 16 în clasamentul Ligii 1, depășind pe FC Vaslui, echipă penalizată cu 8 p. FC Botoșani a rămas pe locul 4, cu 19 p, la egalitate cu Petrolul, însă cu un golaveraj inferior, astfel că prahovenii ocupă locul 3. În etapa următoare, Universitatea va primi vizita formației ACS Poli Timișoara. Partida se va disputa luni, 21 octombrie, de la ora 21.30 pe Cluj Arena