monitorulcj.ro Menu
Sport

Adversar din Grecia pentru „U“ Jolidon

Handbalistele de la „U“ Jolidon Cluj-Napoca vor juca în turul trei al Cupei EHF împotriva formației PAOK Salonic.

U Jolidon va juca in Cupa EHF

„U“ Jolidon și-a aflat adversarul din turul tre al cupei EHF, echipa elenă PAOK Salonic, formație care a eliminat pe Etar 64 Veliko Tarnava (campioana Bulgariei), cu scorul general de 50-44. Formația clujeană nu a fost nevoită să joace până în această fază a competiției, fiind calificată direct în turul trei.
Cele două meciuri dintre „U“ Jolidon se vor disputa la mijlocul lunii noiembrie, turul în 9/10, iar returul în 16/17. Oficialii echipei clujene vor încerca să negocieze cu omologii lor greci, pentru ca ambele partide să se dispute la Cluj.
„Am așteptat rezultatul din manșa retur a dublei dintre grecoaice și bulgăroaice pentru a afla viitorul adversar. Din câte am văzut pe siteul celor de la PAOK, au în componență aproape doar grecoaice, cu o excepție, portarul naționalei Serbiei. Au trecut de campioana Bulgariei și sunt o prezență constantă în cupele europene. Avem manșa tur pe teren propriu, însă vom negocia cu ei să jucăm ambele meciuri la Cluj și vom anunța din timp util dacă obținem acest lucru“, a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv al „U“ Jolidon.
Programul competițional intern al formației clujene ar putea suferi modificări, datorită participării în Cupa EHF. „U“ Jolidon este pe locul 7 în clasamentul Ligii Naționale. Elevele lui Horațiu Pașca au câștigat meciul din ultima etapă, 29-27, pe teren propriu cu Dunărea Brăila. În etapa următoare clujencele vor juca în deplasare cu Universitatea Neptun Constanța, în 2 noiembrie.