monitorulcj.ro Menu
Sport

Mitică Dragomir se teme de „implicarea politicului” în alegerile pentru preşedinţia LPF

Dumitru Dragomir a declarat, luni, după ce Gino Iorgulescu şi-a depus candidatura la preşedinţia LPF, că îi este teamă de implicarea factorului politic în alegerile din 14 noiembrie, precizând că fără astfel de intervenţii nu poate pierde funcţia pe care o deţine din 1996.

Mitică Dragomir se teme de „implicarea politicului” în alegerile pentru preşedinţia LPF

„Foarte bine că a candidat (n.r. - Gino Iorgulescu), bravo lui, îi doresc succes. Nu îmi e teamă de concurenţă. Deocamdată nu. Dacă nu se implică politicul, nu îmi e teamă. Dacă se implică, atunci intru în panică. Sigur că se poate implica politicul”, a spus actualul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Întrebat dacă Gino Iorgulescu are legături în lumea politică şi dacă i se pare suspect faptul că a fost propus de clubul Ceahlăul Piatra Neamţ, Dragomir a răspuns: "Nu vreau să răspund la această întrebare. De ce să îmi bat cuie în talpă singur? Repet, dacă nu intervine factorul politic, câştigătorul nu poate să fie decât Mitică Dragomir. Aşa, pe experienţă, pe valoare, pe ceea ce am făcut până acum. Păi tot ce este făcut aici la LPF e făcut de mine".


Dragomir a explicat că este de acord cu depunerea candidaturii lui Gino Iorgulescu deşi, printr-o hotărâre a Comitetului Executiv al LPF, termenul fusese fixat la 15 zile lucrătoare înaintea alegerilor.

„Statutul spune clar că termenul este de 15 zile, iar Comitetul Executiv al LPF stabilise 15 zile lucrătoare. Dar eu am spus să fie lăsat să se înscrie absolut oricine, când vrea, pentru că toată chestia asta o aprobă oricum numai Adunarea Generală. Aşa că...”, a menţionat el.


Mitică și Gino sunt vechi amici

Oficialul LPF a precizat că nu ştie câte cluburi îl vor susţine la alegeri. „Eu cu Gino suntem amici de ani buni. Am mai concurat împreună. Am emoţii, normal. Oamenii fără emoţii nu cred că sunt sănătoşi la cap. Gino a venit deocamdată cu o susţinere de la Ceahlăul Piatra Neamţ. Eu n-am informaţii de la cluburi, o să începem să ne facem campanii amândoi”, a adăugat Dragomir.

Fostul preşedinte al FC Naţional, Gino Iorgulescu, şi-a depus, luni, candidatura la preşedinţia Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), alegerile fiind programate la 14 noiembrie.


Gino Iorgulescu a încercat şi vineri să-şi depună candidatura, însă actualul şef al ligii, Dumitru Dragomir, a precizat că, potrivit statutului, termenul limită pentru depunerea candidaturilor a expirat. Dragomir a declarat că se puteau depune candidaturi pentru preşedinţia LPF cu 15 zile lucrătoare înaintea datei alegerilor, stabilită la 14 noiembrie, adică în 24 octombrie (joi).

Dumitru Dragomir şi-a anunţat oficial, miercurea trecută, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al Ligii Profesioniste de Fotbal, o nouă candidatură la preşedinţia LPF, alegerile fiind programate în cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie.


Dragomir a fost reales la 16 noiembrie 2009 în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. El este preşedintele LPF din 1996, fiind reales în această funcţie în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat pe Iorgulescu, şi în noiembrie 2005.