monitorulcj.ro Menu
Sport

Echipa de rugby U Cluj, mulțumită de adversarul din sferturile Cupei României

Managerul echipei de rugby Universitatea Cluj, Lorin Cantor, s-a arătat mulțumit de tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Cupei României, potrivit căreia formația ardeleană va întâlni echipa Poli Iași.

Echipa de rugby U Cluj. Sursă foto: U-Cluj.ro

"Am avut o tragere la sorți favorabilă, care ne obligă să accedem în faza următoare și să ajungem în semifinale. Va fi un meci greu, pentru că Iașul va dori să demonstreze că poate face față pretențiilor din SuperLigă, având în vedere că vor evolua de la anul în aceasta competiție", a declarat Lorin Cantor, pe site-ul oficial al CS Universitatea.

Universitatea s-a calificat în sferturi, după ce a învins cu scorul de 47-17, sâmbătă 9 noiembrie, în deplasare, formația CSR Callatis Mangalia.


Meciul cu Poli Iași va avea loc sâmbătă 16 noiembrie, pe stadion ''Tineretului'' din Gura Humorului, de la ora 11:00.