Sport
Atleta Mirela Lavric, la spital după ce a căzut de la etaj
Incidentul a avut loc luni seară, poliţiştii fiind sesizaţi prin 112 că sportiva a căzut de la etajul I al unui bloc de pe strada Vasile Lupu din cartierul Tătăraşi.
La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat măsuri de prim-ajutor, după care tânăra a fost transportată la Spitalul "Sfântul Spiridon", iar de acolo la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Elena Mirela Lavric a solicitat să fie externată după câteva ore, neavând răni grave, ea plecând acasă, la Vaslui.
În acest caz, Poliţia a deschis o anchetă, prima ipoteză fiind că tânăra, în vârstă de 22 de ani, a încercat să se sinucidă aruncându-se de la etaj.
"Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că o tânăra a căzut de la etajul I al unui imobil. Continuăm cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii acestui incident, însă, din primele verificări făcute la faţa locului rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni", a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Ea a precizat că în acest caz nu a fost depusă nicio plângere la Poliţie.
Surse din rândul anchetatorilor spun că tânăra ar fi venit la Iaşi în încercarea de a se împăca cu fostul său prieten, care ar fi refuzat, astfel că sportiva ar fi încercat să se sinucidă, după o ceartă cu tânărul, relatează Mediafax.