monitorulcj.ro Menu
Sport

100 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul „U” Cluj” - Corona Braşov

Aproximativ 100 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre echipele ”U” Cluj şi Corona Braşov, ce va avea loc luni, 25 noiembrie de la ora 18:30, pe Cluj Arena, informează IJJ Cluj.

100 de jandarmi vor asigura ordinea  la meciul  „U” Cluj” şi Corona Braşov

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Cluj şi Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca se vor afla în zona imediată şi apropiată a Stadionului Cluj Arena atât înainte de începerea meciului cât şi pe timpul şi după încheierea acestuia pentru a asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre echipa locală ”U” Cluj şi  Corona Braşov, ce va avea loc luni, 25 noiembrie (a.c.), începând cu ora 18.30, pe Stadionul Cluj Arena din municipiul Cluj-Napoca. Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc mediu.

18 suporteri ai echipei ,,F.C. Universitatea Cluj” au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.


Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se executã de cãtre efectivele de jandarmi, conform legislaţiei în vigoare.