monitorulcj.ro Menu
Sport

Vor să le sufle Coro(a)na

Sursa foto: universitateacluj.ro

Victoria e singura variantă pentru fotbaliștii de la „U” Cluj în fața Coronei Brașov. „Dacă nu batem, putem să ne luăm adio de la salvarea de la retrogradare”, este avertismentul lui Valentin Lemnaru (foto la minge).

Duel pe viață și pe moarte între Universitatea Cluj și Corona Brașov. Cele două formații ocupă ultimele poziții în clasamentul Ligii I, iar un pas greșit mâine le-ar putea fi fatal în lupta pentru menținerea în primul eșalon.

Confruntarea cu Corona le dă palpitații „studenților”. Echipa pregătită de Ionel Gane vine cu un moral bun la Cluj, după ce runda trecută a reușit să smulgă un egal Stelei, pe teren propriu. „E o partidă foarte importantă pentru noi. Am avut la dispoziție trei săptămâni de pregătire pentru acest joc. Ne dorim să câștigăm, jucăm cu o contracandidată la retrogradare. Corona este o echipă foarte bună, un adversar care își joacă ultima șansă. O să își vândă scump pielea la Cluj, să nu uităm că a fost egala Stelei”, a atenționat Mihai Teja.


Șase puncte din șase

Pentru a rămâne în cursa pentru salvarea de la retrogradare, „șepcile roșii” și-au propus să câștige și jocul cu FC Brașov, din runda a 16-a. „Ne aşteaptă două meciuri foarte grele, de care poate depinde viitorul nostru. Dacă nu batem pe Corona şi FC Braşov avem şanse mici să mai scăpăm de retrogradare. Trebuie să ne obişnuim cu presiunea”, a avertizat Valentin Lemnaru, care se află la a doua aventură în tricoul alb-negru după cea din sezonul 2009/2010. „M-am întors cu bucurie la «U», m-am simțit foarte bine aici și în trecut. Normal că m-aș bucura să marchez în fiecare partidă, dar important este să câștigăm. Îmi doresc să luăm cele șase puncte în meciurile următoare. Cred în salvare, altfel nu eram aici”, a adăugat atacantul Universității, care și-a trecut în cont trei goluri în acest sezon.

Munteanu nu vine la Cluj

Oficialii clubului universitar neagă interesul pentru Cătălin Munteanu, mijlocaș care nu a bifat niciun minut în tricoul lui Dinamo în actuala ediție de campionat din cauza unei accidentări. „Sunt doar speculații, Cătălin nu vine la Cluj. Eu nu am vorbit nimic, nu știu nimic, presa face diferite presupuneri. Am încredere în actualșul lot, sunt convins că ne vom slava de la retrogradre cu jucătorii pe care îi am la dispoziție. Desigur că există niște fotbaliști pe care îi urmărim și despre care credem că ne-ar putea ajuta”, a dezvăluit Mihai Teja, care își dorește, în cel mai scurt timp, o întâlnire și cu suporterii Universității. „Vreau o întâlnire cu fanii, dar acum vreau să facem mai mult și să vorbim mai puțin. Suporterii vin la stadion dacă ai rezultate. Dacă nu ai, e normal să nu vină. Nu pot să le promit nimic, după ce o să câștigăm trei-patru partide, o să facem și o întâlnire cu suporterii”, a explicat tehnicianul „alb-negrilor”.


Statuia lui Mircea Luca va fi dezvelită în 1 decembrie

Suporterii Universității îi invită pe clujeni la dezvelirea statuii fostului mare jucător și antrenor Mircea Luca, lucrare realizată de sculptorul Ilarian Voinea. Evenimentul va avea loc în data de 1 decembrie, începând cu ora 13.00, în fața stadionului Cluj Arena.  „Dăruim lucrarea de artă realizată de sculptorul Ilarion Voinea, comunității locale. Credem că oferim clujenilor amintirea unui durabil și important reper de sportivitate, patriotism, seriozitate și atașament față de echipa orașului nostru”, se arată în comunicatul Asociației „Șepcilor Roșii 1919”.