monitorulcj.ro Menu
Sport

Invincibili pe teren propriu! "U" Mobitelco a bifat a patra victorie acasă

Sursa foto: u-mobitelco.ro

„U” BT Mobitelco a câștigat toate partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.

Jucătorii lui Dorin Pintea defilează în campionat. Clujenii au bifat luni al șaptelea succes stagional, contra formației BC Timișoara, scor 90-72 (19-11, 19-25, 26-19, 26-17). Raezultat care îi propulsează pe „studenți” până pe locul secund, la egalitate de puncte (17) cu liderul CSU Atlassib Sibiu.

Cel mai bun marcator al trupei de pe malul Someșului a fost veteranul Mihai Silvășan, autor a 19 puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive. „Sunt foarte mulțumit de prestația băieților, țin să felicit toată echipa pentru acest meci, pontru aportul adus atât în apărare, cât și în atac. Se pare că ne-am făcut meciul mai ușor decât am crezut. Ne-am pregătit foarte bine toată săptămâna și am abordat foarte bine jocul. Moral stăm mai bine, dar trebuie să legăm mai multe victorii, nu doar două sau trei”, a declarat Dorin Pintea.


Două deplasări de foc

Victoria în fața bănățenilor e deja istorie pentru universitari, care vor avea două deplasări infernale, la Ploiești și Mureș. „Am început bine partida, dar știam că vor lupta și am vorbit despre asta la pauză. Am jucat bine, atât în apărare, cât și în atac, am jucat ca o echipă. Urmează însă alte meciuri grele, la Ploiești și la Mureș”, a susținut Darius Hargrove.

Marcatori „U” BT Mobitelco: Silvășan 19p, Sparks 17p, Kuburovic 16p, Hargrove 16p, Lalovic 10p, Cuic 6p, Medvedj 4p, Lazăr 2p. Au mai jucat: Kuti, Pogâcean, Dragoste și Pop.