Sport
GALERIE FOTO: „Moși” pentru o seară
Jucătorii Universității Cluj au acordat astăzi autografe și s-au pozat cu fanii „șepcilor”.
Preț de câteva ore, „studenții” au uitat de grijile retrogradării și s-au deghizat în Moș Nicolae. În frunte cu Mihai Teja, universitarii au acordat autografe și s-au pozat cu suporterii „șepcilor roșii”, la standul oficial al clubului din incinta unui mall din Cluj. Zeci de fani i-au luat cu asalt pe Zsolt Szilagyi, Dan Bucșa, Emil Ninu și Vasilică Cristocea. La eveniment a fost prezent și Remus Câmpeanu, președintele onorific al clubului clujean.
„Suntem bucuroși că putem fi alături de fani. Cred că s-au vândut toate produsele odată cu venirea noastră. Sperăm să avem cât mai mulți suporteri și la stadion, avem nevoie de ei. Merităm să fim susținuți, am demonstrat-o în ultimele trei jocuri. Împreună cu ei putem să ne salvăm de la retrogradare”, a mărturisit Ninu.
Fanii au avut prilejul să stea la discuții și cu Mihai Teja, care s-a arătat încântat de inițiativa clubului. „Ne bucurăm că avem astfel de acțiuni, ne face plăcere să dialogăm cu suporterii. Mi-aș dori să avem tot timpul astfel de acțiuni, nu numai acum când am înregistrat trei victorii consecutive”, a precizat tehnicianul, care așteaptă un succes din partea elevilor săi și la Târgu-Jiu.
„Nu cred că suntem echipa momentului, trei victorii nu înseamnă multe. Îmi doresc ca pe viitor să avem și obiective mărețe, să atacăm podiumul. Acum nu am realizat încă nimic, o să visez după ce „U” va trece de linia retrogradării. Mergem la Pandurii să câștigăm. Îl omor pe Lemnaru dacă nu înscrie tocmai cu Pandurii. El nu trebuie să le dovedească nimic, el și-a demonstrat demult valoarea”, a punctat Teja.