Sport
GALERIE FOTO Feroviarii, în vizită la unul dintre sponsorii clubului
„Vișiniii" au primit învoire din partea lui Petre Grigoraș pentru a vizita compania EBS, unul dintre sponsorii principali ai echipei.
Feroviarilor le-a revenit zâmbetul pe buze după victoria cu Săgeata Năvodari (6-1). Elevii lui Petre Grigoraș au primit învoire din partea conducerii pentru a le face o vizită angajaților companiei EBS, unul dintre principalii sponsori ai echipei „vișinii”. În frunte cu căpitanul Ricardo Cadu, jucătorii clujeni au acordat autografe și s-au pozat cu salariații firmei, care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 12,6 milioane de euro.
„Am început să sprijinim fotbalul clujean încă de la înfiinţarea acestei firme. Atunci am trimis faxuri la CFR Cluj şi la „U” Cluj, dar, din păcate, de la ultimul club nu am primit niciun răspuns. În schimb, la Arpad Paszkany şi la Iuliu Mureşan am găsit disponibilitate. La început, dădeam câte 300 de euro pe lună pentru CFR, dar apoi, pe măsură ce activitatea noastră s-a mărit şi am ajuns la 600 de oameni, şi contribuţia noastră la acest club s-a mărit substanţial. Sumte și acum alături de această echipă chiar dacă rezultatele nu sunt foarte bune. Eu sunt un alergător de cursă lungă, şi pe vremuri bune, şi pe vremuri rele”, a declarat Daniel Metz, directorul companiei EBS, care a fost prleuată de curând de grupul japonez Nippon Telegraph and Telephone (NTT).
Înainte de a păsări sediul companiei, jucătorii fostei campioane le-au făcut și o promisiune angajaților: victorii cu Botoșani și Timișoara. „A fost o vizită plăcută, suntem bucuroși că i-am cunoscut pe acești oameni. Pentru noi e foarte important să încheiem anul cu bine, să plecăm în vacanță cu zâmbetul pe buze. Pentru asta va trebui să jucăm mai ofensiv și să marcăm neapărat. Dacă batem pe Botoșani și Timișoara, vom reintra în lupta pentru cupele europene și vom avea o vacanță mai liniștită”, a transmis Robert Maah, care a tras însă un semnal de alarmă.
„Chiar dacă jucăm cu două nou-promovate trebuie să fim pregătiți și concentrați pe toată durata celor 90 de minute”, a punctat francezul, care și-a trecut în cont trei reușite în 11 etape: „Eu joc oriunde mă pune antrenorul. Încerc de fiecare dată să dau totul pe teren, să fie bine atât pentru mine, cât și pentru echipă”.