monitorulcj.ro Menu
Sport

Transferuri de marcă reușite de echipa de baschet feminin a Universității Cluj!

Echipa de baschet feminin a Universității Cluj a reuşit să o transfere pe Florina Paşcalău, prima româncă ce a evoluat în WNBA, cel mai puternic campionat din lume. De asemenea, clubul „studențesc” a înregimentat-o și pe americanca Amber Jones (foto), aflată la prima aventură pe tărâm european. Cele două vor debuta sâmbătă în tricoul alb-negru, în partida din deplasare contra lui ICIM Arad.

„U” Cluj a început anul în forță. Conducerea clubului a realizat două transferuri importante în această perioadă. Univeristarii au achiziționa-o pe Florina Pașcalău, prima româncă ajunsă în WNBA, la  Seattle Storm (2008). Jucătoarea de 31 de ani s-a format la Cluj, unde a evoluat pentru CSS Viitorul și, în paralel, pentru Universitatea Cluj, până în 2000. În România, clujeanca a mai evoluat la Livas Târgoviște (2000-2002).

Pivotul a jucat și în cea mai puternică formație din prima ligă a Italiei, Cras Taranto, acolo unde s-a transferat după câteva sezoane petrecute la Erg Priolo. Titulară incontestabilă în echipa națională a României, Florina Pașcalău a participat de două ori la un turneu final al Campionatului European (Eurobasket Women), în 2001 și 2007. 


Jones va atrage toate privirile

A doua achiziție reușită de echipa pregătită de Florin Covaciu e Amber Jones. Fundașul este considerat una dintre cele mai sexi baschetbaliste din țara sa. Americanca are 22 de ani şi 1,70 metri şi a absolvit la University of Alabama Birmingham, unde a marcat un total de 1.505 puncte. A fost selectată de două ori consecutiv în echipa „All Conference USA Team”. „Am renunțat la canadianca Monica Kosior și ne-am întărit cu două jucătoare de care aveam nevoie: Florina Pașcalău, care nu mai are nevoie de nici o prezentare, și o jucătoare originară din Statele Unite ale Americii, Amber Jones, care a venit pe postul de fundaș, acolo unde eram deficitari. Sperăm că ne va ajuta”, a declarat Florin Covaciu.