monitorulcj.ro Menu
Sport

Vasile Avram, atac la Popescu: „Nu am nevoie de susținerea unui clan de impresari”

Sursa foto: digisport.ro

Fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, care şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia FRF, precum şi programul pe care doreşte să-l implementeze, a declarat că nu are nevoie de susţinerea unui „clan de impresari”, făcând astfel referire la contracandidatul său Gheorghe Popescu.

Vasile Avram sugerează că Gheorghe Popescu, un apropiat al lui Victor şi Ioan Becali, ar putea duce fotbalul românesc în sfera de influenţă a celor doi fraţi impresari. Totodată, Avram a menţionat că nu este reprezentantul niciunei academii de fotbal, precum Gheorghe Hagi, ci al tuturor celor implicaţi în acest fenomen.

„Când voi fi preşedinte, îi voi respecta pe toţi la fel. Consider că activitatea îndelungată pe care am avut-o pe plan profesional mă recomandă pentru funcţia de preşedinte al FRF. Candidez pentru că vreau ca fotbalul românesc să câştige de la mic la mare. Nu am nevoie de susţinerea unui anumit clan de impresari, nu sunt reprezentantul vreunei academii de fotbal, eu sunt reprezentantul tuturor, sunt reprezentantul echipelor din Liga a III-a, din Liga a II-a, tuturor echipelor din Liga I, asociaţiilor judeţene, de fotbal feminin, de fotbal în sală, a tuturor academiilor de fotbal. Sunt reprezentant al acelor structuri sportive care nu au fost până acum în atenţia FRF. Acestea sunt interesele pe care eu le reprezint”, a declarat Avram, conform Mediafax.


Vasile Avram şi-a continuat atacul la adresa lui Gheorghe Popescu, susţinând că din 5 martie tot fotbalul românesc trebuie să aibă de câştigat, nu doar o anumită grupare. "Am convingerea că a venit momentul ca fotbalul românesc să intre într-o nouă etapă, a reconstrucţiei în care toţi să câştige, nu numai o anumită grupare. Fotbalul românesc are resurse şi energia pentru a fi redresat. Îmi pun speranţa în oamenii de bine de astăzi, în tinerii şi copiii care joacă fotbal. Ei vor readuce România în prim-planul fotbalului internaţional, dar cheia este managementul în fotbalul modern. În perioada aceasta am vorbit cu sute de oameni din fotbalul nostru. Le-am explicat care sunt ideile mele. Prin programul şi planul meu de dezvoltare nu câştigă Ionescu sau Georgescu, nu câştigă o anumită grupare, ci fotbalul", a completat Avram.

Fostul arbitru susţine că experienţa şi capacitatea managerială ar trebui să primeze în desemnarea noului preşedinte, nu doar numele. "Am ajuns la un nivel necesar de experienţă managerială, de maturitate că pot să am această responsabilitate. Unii au impresia că având un nume este de ajuns ca să şi câştigi. Eu cred că anii de muncă, realizările profesionale dovedite sunt elementele de bază care ar trebui să stea în spatele capacităţii unui om. Astăzi, fotbalul românesc nu îşi permite să facă experienţe. Consider că nu ne putem juca cu aceste pasiuni. După părerea mea, fotbalul nu este o dinastie. FRF nu are un rege, ci un preşedinte care a fost ales prin vot, nu uns. Cu tot respectul pentru Gică Popescu, consider că nu a venit vremea ca fotbalul românesc să fie condus de anumite frăţii, cu toate că în ultimul timp, aceştia au avut acces la butoane şi au influenţat foarte mult fotbalul românesc", a explicat Avram.


La alegerile pentru preşedinţia FRF, programate în 5 martie, şi-au anunţat candidatura până acum fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş şi fostul internaţional Gheorghe Popescu, acesta din urmă lansându-şi candidatura marţi. Totodată, numele altor oameni de fotbal, printre care Ioan Andone, Adrian Porumboiu şi Gheorghe Chivorchian, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaţilor la funcţia de preşedinte al FRF. Actualul conducător al FRF, Mircea Sandu, a anunţat că nu îşi mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei.