monitorulcj.ro Menu
Sport

România se va duela cu Suedia în barajul pentru CM 2015

Naționala de handbal masculin a României va înfrunta Suedia în barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2015, care va fi găzduit de Qatar în perioada 17 ianuarie - 1 februarie.

Partidele din manșa tur vor avea loc în 7 sau 8 iunie 2014, iar returul în 14 sau 15 iunie.

România a făcut parte din urna a doua valorică, alături de Norvegia, Cehia, Muntenegru (nu sunt calificate direct la turneul final din Qatar), și de Germania, Bosnia-Herțegovina, Grecia, Lituania și Slovenia (câștigătoare ale grupelor de calificare).


Sunt direct calificate la CM 2015 echipele Spaniei (campioana mondială en titre), Croația, Danemarca și Franța (cele mai bune trei echipe clasate la EURO 2014).

România a câștigat Grupa a a 2-a preliminară, cu 10 puncte, devansând Slovacia (10 puncte), Italia (4 puncte) și Cipru (0 puncte). Suedia a ocupat locul 4 în Grupa a 2-a principală la Campionatul European din Danemarca.