monitorulcj.ro Menu
Sport

Max Nicu, țeapă sau lovitură de imagine?

Adus cu surle și trâmbițe la Universitatea Cluj, Maximilian Nicu (foto dreapta) nu a rupt gura târgului în jocurile de verificare din Turcia.

Româno-germanul a jucat în toate cele trei partide pierdute de „șepci”, dar evoluțiile sale au fost modeste. Mijlocașul s-a evidențiat doar în meciul cu Cernomoreț Odessa (0-2), când a ratat cu seninătate o lovitură de pedeapsă.

Max Nicu a fost adus la Cluj pentru a-i ajuta pe „studenți” să scape de retrogradare. Prestațiile internaționalului român nu sunt însă deloc încurajatoare. Ajuns la 31 de ani, Nicu pare doar o umbră palidă a jucătorului care strălucea la Hertha Berlin în urmă cu patru ani. Fotbalistul a fost utilizat de Mihai Teja în partidele cu Cernomoreț Odessa, Wiener Neustadt și FSV Frankfurt, dar evoluțiile sale au lăsat de dorit. Nici tehnicianul Universității nu a rămas impresionat de fostul jucător al celor de la TSV 1860 Munchen. „Max Nicu mai are nevoie de un pic de timp, n-a jucat de 6 luni. Meciul e cel mai important test pentru el. Îi lipsește încă ritmul de joc, dar ușor, ușor sper să ajungă la potențialul maxim până la începutul campionatului”, a subliniat Teja, la Dolce Sport.


A jucat doar în Germania

Nicu se află la prima aventură în campionatul României. Mijlocașul de abia așteaptă să debuteze în Liga I. „Aștept debutul în Liga 1, dar mai sunt trei săptâmâni până atunci. Pentru noi e important să ne pregătim mai bine decât în ultimele 10 zile. Vrem să batem Steaua”, a transmis Nicu.

Machado, o altă deziluzie

Nici Gabriel Machado nu s-a făcut remarcat. Revenit la echipă după mai bine de doi ani, brazilianul încă suferă la capitolul condiție fizică. „Când Nicu va fi sută la sută pregătit, cred că va fi un jucător care ne va ajuta, la fel ca și ceilalți. Nu trebuie să ne gândim doar la el sau Machado, vreau să ne gândim la echipa Universitatea Cluj, să ieșim în evidență ca și echipă”, a precizat Vlad Munteanu, administratorul special al clubului universitar. „Mă simt foarte bine în acest tricou, mă bucur că sunt aici. S-au schimbat multe de când am plecat, dar cred că va fi bine de acum înainte”, este optimist Machado.


Lemnaru, singurul marcator

Mihai Teja are însă și motive de bucurie. Valentin Lemnaru nu și-a pierdut instinctul de marcator. Atacantul împrumutat de la Pandurii este singurul marcator al „studenților” în jocurile de verificare din Antalya. Vârful de 29 de ani are două reușite, una cu Wiener Neustadt (1-5) și una cu FSV Frankfurt (1-3). „Mi-aș dori să înscriu în fiecare meci, dar și echipa să câștige. Important e ca noi, fiecare jucător în parte, să ne facem datoria pe teren și rezultatele o să apară cât mai curând”, a subliniat Lemnaru.

Amical cu Eintracht Frankfurt

Universitatea are un bilanț dezastruos după primele trei amicale: 10 goluri primite și doar două marcate! „Șepcile roșii” pot să-și mai spele din păcate în meciul de miercuri cu Eintracht Frankfurt, ocupanta locului 14 în Bundesliga.


6 jucători a transferat „U” Cluj în aceată iarnă: Ronald Gercaliu, Karim Boutadjine, Ionuț Rada II, Marius Martac, Maximilian Nicu și Gabriel Machado.