monitorulcj.ro Menu
Sport

Vasile Avram: „Vreau un străin în fruntea CCA”

Sursa foto: stirigiurgiu.ro

Vasile Avram și-a depus oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, la alegerile care vor avea loc pe 5 martie. Printre prioritățile fostului arbitru se află și aducerea unui străin în fruntea CCA.

Vasile Avram devine astfel primul candidat oficial pentru funcția de șef al FRF, pentru care și-au mai anunțat candidaturi, fără a se înscrie încă, fostul internațional Gică Popescu, Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România, și fostul fotbalist Marcel Pușcaș. „Pe 15 ianuarie am lansat candidatura mea, iar luni am depus oficial dosarul de candidatură. Am intrat în linie dreaptă pentru aceste alegeri. Mai sunt 30 de zile până când electorii vor alege un nou președinte la FRF”, a declarat Avram la ieșirea din sediul FRF. „Se vor confrunta două filozofii. Una de păstrare a actualei situații din fotbal, reprezentată de un candidat (Gică Popescu, n. red.), iar alta de modernizare a fotbalului, de schimbare a structurilor, începând de la bază, de la copii. Este o tendință pe care eu cred că o reprezint cel mai bine”, a menționat fostul arbitru.

Jurnaliștii, prezenți la alegeri

Fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor a precizat că „în urmă cu o săptămână am trimis o notificare la federație, în care am arătat că trebuie să se ia niște măsuri. În primul rând, să înceteze susținerea de către structurile FRF a unui candidat, apoi să se publice listele cu structurile care vor vota, să se publice buletinul de vot. Mai este înlăturarea din funcția de secretar general a lui Adalbert Kassai. El se află în conflict de interese, fiind și organizator al scrutinului, dar și șef de campanie pentru Gică Popescu”. „Am mai propus prezența observatorilor și jurnaliștilor la alegeri, iar un reprezentant al candidaților să figureze în comisia de numărare și validare a votului”, a adăugat Avram.


Variante pentru postul de selecționer

Solicitat să ofere numele unui selecționer pentru echipa națională, în cazul în care va câștiga postul de președinte al FRF, Avram a declarat: „Orice selecționer va avea un obiectiv clar, calificarea la turneul final. Cât despre nume, dintre cei cu mare experiență sunt Emeric Ienei, Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu ori Ioan Andone. Mai sunt și tinerii Laurențiu Reghecampf, Dan Petrescu sau Gheorghe Hagi. De asemenea, voi încerca să aduc un străin în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor”.

Al cincilea candidat

La alegerile din 5 martie, și-a depus candidatura și Octavian Popescu. Acesta a jucat în perioada 1965-1970 pentru echipele Dinamo, Ştiinţa Cluj, Rapid, ulterior evoluând pentru Jiul Petroşani şi Mersin (Turcia). Ca tehnician, Popescu a activat la Dunărea Giurgiu şi diferite echipe de juniori şi tineret, inclusiv reprezentativa de tineret a României. El este primul român care a absolvit şcoala de antrenori de la Koln (Germania).