Sport
„U” Mobitelco, la a șaptea victorie consecutivă în campionat
Elevii lui Bobo Pintea au câștigat fără emoții pe terenul celor de la BC Timba Timișoara, scor 92-80 (21-19, 17-18, 29-20, 25-23).
„U” BT Mobitelco e de neoprit în campionat. Formația clujeană a bifat sâmbătă al șaptelea succes consecutiv după ce s-a impus în fața celor de la Timba Timișoara. Pentru trupa „studențească” a debutat și Lawrence Westbrook. Fundașul american și-a trecut în cont 16 puncte și 5 recuperări, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai universitarilor.
Craiova, următoarea victimă?
Jocul cu bănățenii a fost un bun antrenament pentru clujeni înaintea duelului de pe teren propriu cu SCM U Craiova. Oltenii se situează pe locul șase în clasament, iar un pas greșit la Cluj îi poate scoate din lupta pentru play-off. Partida va avea loc sâmbătă, 22 februarie, la Sala Sporturilor „Horia Demian”. „Am câștigat după un meci foarte slab al echipei noastre. A lipsit concentrarea atât în atac, cât și în apărare. Drept urmare, am avut parte de un joc echilibrat, mai ales în prima sa parte. În acest meci am avut ocazia să îl folosesc și pe Lawrence Westbrook, care a jucat destul de bine în atac, dar mai puțin bine în apărare. Este un jucător nou venit în cadrul echipei și mai avem de lucrat la relațiile de joc și la omogenizare”, a declarat Dorin Pintea, antrenorul „alb-negrilor”