monitorulcj.ro Menu
Sport

Chivorchian: „Vreau să fiu un lider și o călăuză, nu un șef”

Sursa foto: agerpres.ro

Gheorghe Chivorchian și-a depus luni dosarul de candidat pentru funcția de președinte al FRF, la alegerile care vor avea loc pe 5 martie.

Fostul președinte al Ceahlăului a subliniat că „fotbalul a ajuns să fie o poveste tristă, zugrăvită în culori cenușii de prea multă vreme. Fotbalul din România are nevoie urgentă de strategie, finanțare și viziune, de un manager puternic”. Chivorchian a menționat că dorește să fie „un lider și o călăuză, nu un șef”.

Cine e Chivorchian?

Gheorghe Chivorchian s-a născut la Roznov, în județul Neamț, unde a început fotbalul, la echipa locală Bradu, când avea 11 ani. A jucat pentru formațiile Letea Bacău, Steaua București, Sportul Studențesc, Metalul Plopeni și Ceahlăul Piatra Neamț. A început ca antrenor la Textila Buhuși, în Liga a IV-a, cu care a promovat în Liga a III-a. A fost numit la conducerea clubului Ceahlăul Piatra Neamț. A mai activat la Foresta Fălticeni, FCM Bacău, Poli Timișoara.


Fostul oficial al Timișoarei a menționat că strategia sa de redresare și relansare a fotbalului românesc va avea succes, deoarece se bazează pe „competența echipei manageriale, hotărârea cu care va acționa, inițiativa personalului din cadrul FRF, dar și oportunitatea obiectivelor stabilite”.

Liga I cu 16 echipe

Gheorghe Chivorchian propune ca președintele FRF să aibă posibilitatea de a conduce federația cel mult două mandate. În viziunea sa, Liga I va avea 16 echipe, cu 4 care retrogradează și 4 care promovează din Liga a II-a. La rândul său, Liga a II-a va avea o singură serie de 20 de echipe. În cazul în care va fi ales, Chivorchian dorește să păstreze din actualii angajați ai FRF oamenii care dau dovadă de profesionalism.


7 candidați s-au înscris

Cei şapte candidaţi care s-au înscris în cursa pentru şefia FRF sunt următorii: fostul internaţional Gheorghe Popescu, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, fostul preşedinte al cluburilor Ceahlăul Piatra Neamţ, Poli Timişoara şi FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş, fostul jucător dinamovist Sorin Răducanu şi profesorul universitar Paul Zarna.

Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gheorghe Popescu.