monitorulcj.ro Menu
Sport

Cadu: „Batem Vasluiul fără Sânmărtean"

Feroviarii sunt siguri că vor obține victoria în meciul cu Vaslui, în condițiile în care moldovenii l-au pierdut pe Lucian Sânmărtean, „creierul echipei”.

CFR și-a luat gândul de la titlu, dar nu și de la cupele europene. Formația din Gruia a adunat doar 28 de puncte în 19 etape, dar e convinsă că poate recupera handicapul ce o desparte de podiumul Ligii I. Feroviarii își încep duminică asaltul către locurile fruntașe, când vor primi vizita Vasluiului, echipă care și-a pierdut cel mai important jucător, pe Lucian Sânmărtean. Jocul moldovenilor era „dirijat” de mijlocașul de 33 de ani ajuns în această iarnă la Steaua.

„Am făcut un cantonament bun, suntem pregătiţi pentru retur. Suntem mai puternici decât în tur. Sper să începem cu dreptul noul sezon, să batem pe Vaslui. Jucăm acasă, trebuie să învingem, pentru că vrem să terminăm cât mai sus în clasament. Vaslui e mai slabă fără Sânmărtean, eu cred că el era cel mai important de la ei”, a susținut Ricardo Cadu.


Miriuță, responsabil cu revirimentul echipei

Cel care le-a redat optimismul clujenilor e Vasile Miriuță. Tehnicianul a reușit să-i unească pe jucători și să creadă în șansa lor până la capăt. „Miriuţă este un antrenor foarte bun, tânăr, care ştie să îşi motiveze echipa”, l-a lăudat Cadu pe Miriuță. Portugehzul a vorbit la superlativ și despre campioana României. „Steaua a fost şi este favorită la titlu. Sunt acolo aproape şi Astra şi Petrolul, dar echipa lui Reghecampf are prima şansă”, este de părere căpitanul „vișiniilor”.

Ammari a semnat azi

CFR a fost inactivă pe piața transferurilor. Trupa din Gruia i-a adus doar pe Aitor Monroy, Tiago Lopes și Najib Ammari. Ultimul a semnat astăzi un contract valabil până în vară cu posibilitate de prelungire pentru încă doi ani. Cadu e sigur însă că ardelenii își vor atinge obiectivul. „Nu contează că am făcut puţine transferuri, trebuie să ne descurcăm”, a transmis lusitanul, care de abia așteaptă duelurile cu Adrian Mutu, achiziționat în această iarnă de Petrolul: „Mutu este un jucător foarte bun, abia aştept duelul, o să fie frumos, sper să îl câştigăm”.


Camora, dorit de Levski

Mario Camora ar putea ajunge în zilele următoare la Levski Sofia, unde este dorit de Antoni Zdravkov, antrenorul bulgarilor. Fundașul și-a dat acordul, rămâne doar ca cele două cluburi să se înțeleagă privind suma de transfer. 1,7 milioane de euro este cota lui Camora conform transfermarkt.de.

Partida se va disputa duminică pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, de la ora 18.00.