monitorulcj.ro Menu
Sport

Miriuță, la mâna conducerii

Șefii CFR-ului decid luni dacă îl păstrează în funcția de antrenor principal pe Vasile Miriuță (foto).

În pole position pentru preluarea echipei se află Ionuț Chirilă, proaspăt demis de la Concordia Chiajna. Arpad Paszkany analizează și varianta ca Alin Minteuan să asigure interimatul până va găsi un tehnician străin.

Furtună la Cluj! Deși a condus cu 2-0 și a jucat cu un om în plus aproape 30 de minute, CFR nu a obținut decât o remiză pe terenul ultimei clasate, Corona Brașov, scor 2-2. Rezultatul i-a înfuriat pe șefii feroviari, care l-au băgat în ședință pe Vasile Miriuță imediat după meci. Soarta acestuia va fi stabilită mâine de către conducerea „vișinie”.


Vine Chirilă?

Sub bagheta lui Miriuță, CFR a înregistrat trei remize și un eșec, rezultate total neașteptate de către șefii din Gruia. Deși l-a reconfirmat în funcție în urmă cu câteva zile, Arpad Paszkany se gândește tot mai serios să-l demită pe băimărean. Finanțatorul l-ar fi contactat deja pe Ionuț Chirilă să preia banca tehnică a clujenilor. Nici fostul antrenor al Chiajnei nu ascunde faptul că și-ar dori să pregătească trupa feroviară. „Aş fi onorat dacă un club de talia CFR-ului s-ar gândi la mine. Acolo sunt nişte oameni cu o vastă cultură fotbalistică, însă nu-mi pot permite să discut cu un club, care are un antrenor sub contract, pe care îl respect. Nu mi se pare nici moral şi nici legal să fac lucrul acesta”, a declarat Chirilă la DigiSport.

Minteuan, interimar?

Paszkany s-a gândit și la o altă soluție. Omul de afaceri dorește să-l numească interimar pe Alin Minteuan până va găsi un tehnician străin. Boss-ul din Gruia l-a mandatat deja pe Iuliu Mureșan să demareze negocieri cu antrenori din afara țării. Portughezul Paulo Sergio a fost ultimul tehnician străin care a condus pe CFR, în primăvara trecută.


„Stați liniștiți că nu mă dă nimeni afară”

Totodată, Paszkany se gândește să-i dea un ultimatum lui Vasile Miriuță. Băimăreanul e obligat să câștige derby-ul cu „U” Cluj, de săptămâna viitoare, dacă mai dorește să-și prelungească șederea la gruparea „vișinie”. Miriuță nici nu concepe să plece de la echipă. „Miriuță are coloană vertebrală, stați liniștiți că nu mă dă nimeni afară”, a reacționat tehnicianul când a fost întrebat despre soarta sa.

„Ar fi o mare prostie să-l demită”

Miriuță și-a găsit și un aliat în războiul cu șefii clubului. Căpitanul Ricardo Cadu nu crede că o demitere a băimăreanului ar putea fi benefică pentru echipă. „Ar fi o mare prostie să-l demită. Ce poate să facă un antrenor când ai 2-0 la pauză și oaspeții egalează? Sper să nu fie schimbat, pentru că e un antrenor foarte bun, tânăr, care a venit la CFR să facă performanță și sper să-l lase un an și jumătate, cât are el contractul”, a susținut portughezul la DigiSport. Cadu a recunoscut însă că jucătorii nu și-au mai primit salariile de câteva luni. „Noi, jucătorii, suntem cei mai vinovați. Patronul nu are nicio vină. Criză e peste tot. Trebuia să ne primim banii, dar asta nu e o scuză”, a susținut fundașul.