monitorulcj.ro Menu
Sport

Vești teribile despre Schumacher! Germanul ar putea rămâne într-o stare vegetativă permanentă

Michael Schumacher, care se află de 84 de zile în comă indusă după accidentul suferit la schi, a pierdut 25% din greutatea corpului, iar în prezent cântăreşte mai puţin de 50 de kilograme.

Medicii au început să mişcoreze cantitatea de anestezice administrate fostului pilot de Formula 1 în urmă cu o lună, însă acesta este încă inconştient şi nu prezintă semne că ar recunoaşte mediul înconjurător. „Deşi pierderea în greutate este normală pentru pacienţii aflaţi în comă, 20 de kilograme este mult pentru persoanele cu greutate normală. Se poate presupune că muşchii săi s-au degradat major din cauza imobilităţii”, a precizat prof. dr. Curt Diehm, de la spitalul Karlsbad din Germania.

Soţia lui Schumacher, Corinna, fiica sa Gina-Marie şi fiul său Mick petrec 8 ore pe zi alături de german.


Medicii sunt de părere că în cazul în care fostul pilot se trezeşte, va avea nevoie de ani de terapie pentru a-şi recăpăta pe deplin capacitatea de a se mişca şi de a vorbi.

Cel mai pesimist scenariu este acela de „comă conştientă”, o stare vegetativă permanentă în care pacientul este conştient, însă nu se poate mişca sau vorbi.