Sport
„U“ întâlneşte Victoria Brăneşti
Universitatea Cluj va juca mâine la oră de matineu, în deplasare cu Victoria Brăneşti, într-un meci din cadrul etapei a 28-a a Ligii 1.
„Şepcile roşii“ trec printr-o perioadă foarte bună, după ce au acumulat 11 puncte în ultimele cinci etape. Victoria Brăneşti a câştigat meciul tur, disputat la Alba Iulia, cu 3-2 după ce a fost condusă cu 2-0. Ilfovenii se află însă într-o situaţie delicată, fiind departe de locurile care asigură rămânerea în Liga 1. Mai mult decât atât, antrenorul Ilie Stan a demisionat, nemulţumit de evoluţia elevilor săi, care, deşi au făcut meciuri bune în compania unor echipe puternice precum Steaua sau Rapid, au cedat puncte importante în faţa contracandidatelor la evitarea retrogradării. Universitatea porneşte favorită în meciul cu Victoria, însă elevii lui Badea trebuie să ţină cont că formaţia din Brăneşti a încurcat mai multe echipe puternice în acest sezon, chiar dacă acum este în pragul retrogradării.
Meciul Victoria Brăneşti – Universitatea Cluj se va disputa mâine, de la ora 12, pe stadionul Concordia din Chiajna şi va fi transmis în direct de GspTv. Arbitrii întâlnirii vor fi Istvan Kovacs din Carei (central), Adrian Vidan şi Andrei Constantinescu (tuşieri), Florin Miron va fi arbitru de rezervă, iar Nicolae Madorin şi Adrian Ionescu vor fi observatori (toţi aceşti oficiali sunt din Bucureşti).
Au împărţit cadouri
Cu ocazia Sfintei sărbători de Paşte, o parte din jucătorii Universităţii Cluj, împreună cu preşedintele Cristian Barabancea, au vizitat ieri două centre de îngrijire, încercând să aducă un zâmbet pe chipurile bătrânilor şi copiilor a căror soarta nu a fost atât de blândă.
Florin Matache, Bogdan Buhuş, Daniel Munteanu, Afonso Delgado, Elias Bazzi şi Andrei Voican, însoţiti de preşedintele Cristian Barabancea şi antrenorul de portari Emil Szolomajer au vizitat „Centrul de îngrijire şi asistenţă Cluj-Napoca“ şi „Complexul de Servicii Comunitare Pentru Copilul cu Handicap Cluj-Napoca “, locaţii în care au lăsat din partea „iepurasului“ câte un cadou persoanelor în vârstă, respectiv copiilor.