monitorulcj.ro Menu
Sport

Grigoraș: „Paszkany nu va lăsa CFR-ul să moară”

Petre Grigoraș nu crede că fostul său șef va renunța la CFR Cluj.

Feroviarii nu au mai încasat nicio primă de joc din februarie 2013.

Dezamăgit de parcursul CFR-ului din campionat, Arpad Paszkany nu a mai băgat niciun leu la echipa feroviară din toamna anului trecut. Omul de afaceri e dispus chiar să renunțe la pachetul majoritar, însă posibilii investitori întârzie să apară.


Decizia lui Paszkany a afectat întreg clubul. Jucătorii au fost neplătiți timp de 5 luni și au amenințat că intră în grevă. A fost nevoie de intervenția lui Ștefan Gadola pentru ca situația să nu degenereze. Acționarul Energobit a salvat clubul pe ultima sută de metri. A achitat o parte din salariile restante, plus datoriile către foști jucători, care împiedicau obținerea licenței pentru sezonul viitor. „Nu eu am scos CFR-ul din încurcătură, am fost unul dintre cei care au ajutat echipa. Clubul are niște probleme financiare, dar sunt și alte formații care se confruntă cu această situație. Cu ajutorul acționarilor și al sponsorilor am reușit să trecem peste acest necaz. Era păcat să mergem în liga a doua”, a explicat Gadola, care anunță revirimentul echipei: „La anul vrem să ne luptăm pentru un loc fruntaș. Dacă am spus că mergem cu licența înainte, înseamnă că vom găsi resurse și vom lua măsuri astfel încât să avem un buget realist, să reducem costurile și salariile”.

Investește în Dubai

Paszkany nu mai pare interesat de soarta clubului „vișiniu”. Omul de afaceri își concentrează toată atenția către piața imobiliară din Dubai. „În Dubai investiţiile în imobiliare sunt lichide, în maxim 30 de zile poţi să îţi vinzi proiectul, dacă vrei să investeşti în altceva”, și-a motivat decizia Paszkany.


„Ar fi păcat să dispară”

Deși s-a despărțit în condiții nu tocmai plăcute de gruparea clujeană, Petre Grigoraș nu crede că Arpad Paszkany va părăsi echipa. „Mi-aș dori din tot sufletul să-și revină din punct de vedere financiar, nu neapărat că am de primit bani, dar ar fi păcat ca o echipă care a dominat fotbalul intern atâția ani și care ne-a reprezentat cu succes în Liga Campionilor să dispară. Cred că domnul Paszkany nu va lăsa echipa să moară, ține la ea și ar fi păcat pentru Cluj și pentru fotbalul românesc”, a afirmat fostul tehnician al feroviarilor la sport.ro.