monitorulcj.ro Menu
Sport

LPS Cluj, calificată la Turneul Final de junioare III

Echipa de junioare III a Liceului cu Program Sportiv Cluj s-a calificat, în premieră, la Turneul Final al Campionatului Național de volei feminin.

Formația pregătită de multipla campioană națională, clujeanca Honorina Borojni, va evolua la Turneul Final în seria I, alături de CS Dinamo Romprest București, CS Constructorul Familia Bucurețti și CSS 2 CNE Baia Mare. În seria a II-a vor lupta pentru medaliile naționale echipele: CSSS 5 București, CSS Târgu Mureș, CSS Blaj și CSS Lugoj. Competiția va avea loc în perioada 12 - 16 aprilie 2014, la București.

Voleibalistele clujene au trecut, pe rând, de CSM Adep Satu Mare, CSS2CNECSM Baia Mare, CSS Sighetu Marmației, iar în semifinale au dispus de ASC Juvenil LPS Brașov, ASC Bravol Brașov, CS Șoimii Lipova, VC Unic LPS Piatra Neamț, CSS Târgu Mureș. Performanța este cu atât mai meritorie cu cât echipa de junioare III este cea mai tânără formație din campionat, având în componență fete născute în anii 2000. De asemenea, toate jucătoarele sunt eleve la Liceul cu Program Sportiv Cluj.

Echipa de junioare III (Speranțe) a LPS Cluj: Dana Ochiș (căpitan), Aura Roșca, Denisa Ispaș, Olivia Momeu, Narcisa Maria Pop, Maria Bota, Noemi Jalgoczy, Raluca Codori, Iris Porca, Alexandra Dolha, Roxana Bonda, Teodora Magier; Antrenor: prof. Honorina Borojni.