Sport
Un clujean a calificat-o pe Astra în finala Cupei României!
Astra s-a calificat în premieră în finala Cupei României. Giurgiuvenii au câștigat cu 2-1 în fața rivalei Petrolul, cu un gol marcat la ultima fază a meciului.
În tur, la Ploieşti, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0.
Petrolul a deschis scorul prin Tamuz, în minutul 22. Astra a reușit să întoarcă rezultatul în a doua jumătate. Budescu a egalat în minutul 52, iar clujeanul Paul Papp a marcat golul decisiv în prelungirile partidei, printr-o lovitură de cap ('90+4).
"Este fericire, deoarece Astra ajunge în premieră în finală. Nu este numai meritul meu, este meritul tuturor. A fost ceva de nedescris când am văzut mingea că intră în poartă. Sperăm să aducem trofeul la Giurgiu. Îi dedic acest gol iubitei mele. Am crezut tot timpul în această calificare şi am demonstrat că avem caracter", a declarat Papp la finalul jocului.
În cealaltă semifinală se vor duela Dinamo și Steaua. În tur, trupa lui Laurențiu Reghecampf s-a impus cu 5-2.