monitorulcj.ro Menu
Sport

Miriuță se ia în piept cu trecutul

Vasile Miriuță își va înfrunta, sâmbătă, fosta echipă, Ceahlăul Piatra Neamț. Feroviarii sunt neînvinși de trei etape, în timp ce moldovenii vin la Cluj după patru înfrângeri consecutive.

CFR dorește să-și păstreze invincibilitatea și după confruntarea cu Ceahlăul Piatra Neamț. Meciul contra moldovenilor va fi unul inedit pentru Vasile Miriuță. Tehnicianul se va afla pentru prima oară în postura de adversar al fostei sale echipe. Băimăreanul i-a pregătit pe „urșii carpatini” în tur, înregistrând un bilanț de 7 victorii, 6 egaluri și 6 eșecuri. „Nu e un meci mai special pentru mine, chiar dacă am antrenat acolo șase luni. Mulțumesc conducerii de la Ceahlăul că mi-a oferit șansa să antrenez în Liga I, le voi fi mereu recunoscător. M-am simțit foarte bine acolo, îi cunosc pe băieți, au un caracter deosebit, sunt un grup foarte frumos”, a declarat Miriuță pentru Monitorul de Cluj.

„Îmi doresc să-și redreseze corabia, dar după jocul cu CFR”

Plecarea lui Miriuță s-a resimțit în jocul pietrenilor. Nemțenii ocupă doar poziția a 11-a în clasament, la doar 5 puncte de ultimul loc retrogradabil. Înlocuitorul băimăreanului, Costel Ilie, a rezistat doar 7 etape la cârma moldovenilor, fiind demis după eșecul cu Chiajna (0-2). Echipa a fost preluată de Marian Bondrea, care a avut însă un debut nefericit. Ceahlăul a pierdut, runda trecută, în fața lui Dinamo (0-1). „Îmi pare rău pentru ei că au ajuns în această situație. Îmi pare rău și pentru Costel Ilie, care e un băiat extraordinar. Îmi doresc să-și redreseze corabia, dar după meciul cu noi”, a precizat Miriuță.


Tehnicianul feroviarilor e convins că foștii săi elevi își vor vinde scump pielea sâmbătă seară. „Vom întâlni o echipă puternică, valoroasă, știu de ce sunt în stare acesti băieți, cu siguranță va fi un meci foarte greu”, a avertizat băimăreanul.

De la meci direct la Înviere!

Partida e programată să înceapă cu câteva ore înainte de Înviere. „Din păcate, nu am câștigat niciun meci acasă în 2014, dar vom face tot posibilul să triumfăm sâmbătă. Știu că jucăm cu câteva ore înainte de Înviere și nu o să avem mulți fani lângă noi, dar le suntem datori și vom da totul ca să obținem cele trei puncte”, a susținut Miriuță.


„Ne gândim la cupele europene”

Victoria în fața Oțelului a reaprins speranțe în tabăra CFR-ului pentru ocuparea unui loc ce duce într-o cupă europeană. „Ne-am revenit, echipa joacă din ce în ce mai bine, s-au rezolvat și unele probleme financiare, iar jucătorii au un moral foarte bun. Ne dorim să rămânem neînvinși până la final. Cât mai sunt șanse, ne gândim și la cupele europene”, a dezvăluit Vasile Miriuță.

Revine Muniru

Miriuță va avea doar un singur jucător indisponibil pentru confruntarea cu Ceahlăul. Antrenorul nu va putea conta pe Damjan Djokovic, suspendat. Locul său ar putea fi luat chiar de Muniru, care și-a revenit complet după accidentarea suferită la tendonul ahilian. „Muniru se antrenează cot la cot cu echipa. Și-a revenit după accidentare, voi vedea dacă va fi în lotul de sâmbătă”, a explicat Miriuță, care va pleca, imediat după meci, în Ungaria pentru a petrece Paștele împreună cu familia sa.


Partida CFR Cluj - Ceahlăul se va disputa sâmbătă, de la ora 19.30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu".