monitorulcj.ro Menu
Sport

Manchester United a rămas fără antrenor

Tehnicianul David Moyes nu mai este antrenorul echipei Manchester United, a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, gruparea engleză, care nu a dat publicităţii alte detalii.

Mijlocaşul galez Ryan Giggs va asigura interimatul pe banca tehnică a echipei Manchester United, după plecarea tehnicianului David Moyes, a anunţat clubul englez.

"După despărţirea de David Moyes, Manchester United anunţă că Ryan Giggs, jucătorul cel mai titrat al clubului, se va ocupa de pregătirea echipei până la numirea unui antrenor permanent", se arată într-un comunicat al grupării din Manchester, potrivit Mediafax.


Ryan Giggs, în vârstă de 40 de ani, a debutat la Manchester United în martie 1991, iar în acest sezon a fost jucător şi antrenor secund.

David Moyes a fost adus la Manchester United la începutul sezonului, după ce Alex Ferguson a decis să se retragă din activitate.


Antrenorul scoţian în vârstă de 50 de ani semnase un contract pe şase ani cu Manchester United.

Manchester United se află în prezent pe locul 7 în clasamentul campionatului Angliei şi riscă să rateze în sezonul viitor participarea în cupele europene pentru prima dată după 1990.