Sport
Ce meci, ce victorie! „U" BT Mobitelco s-a calificat în semifinale după un joc dramatic cu rivala din Sibiu!
„U” BT Mobitelco s-a calificat în careul de ași ai Ligii Naționale de baschet masculin după ce s-a impus în meciul decisiv în fața rivalei CSU Sibiu, scor 74-72 (14-14, 26-14, 14-23, 20-21). Cel mai bun om al clujenilor a fost Mihai Silvășan, autor a 24 de puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive.
Cele două rivale și-au intrat greu în mână. Presiunea rezultatului, dar și miza jocului și-au pus amprenta asupra prestației jucătorilor. Sibienii și clujenii nu au reușit decât 14 puncte în primul sfert, întrecându-se mai mult în ratări copilărești.
Mai inspirați sub panou
„U” și-a revenit în sfertul al doilea. Formația pregătită de Dorin Pintea a marcat 7 puncte consecutive, în timp ce gazdele și-au trecut în cont primul coș abia după trei minute. „Alb-negrii” și-au continuat evoluția bună până la pauză și au plecat la vestiare cu un ecart de 12 puncte (28-40). Silvășan, Kuburovic și Hargrove au fost responsabili cu spectacolul. Primii doi au avut mână bună la aruncările de la distanță, iar ultimul a fost de neoprit sub panou.
Bojovic i-a ținut în viață pe „vulturi”
„Studenții” au început excelent și sfertul al treilea. Căpitanul Silvășan a reușit două aruncări de trei puncte, iar Universitatea visa frumos. Bojovic i-a trezit însă pe sibieni la viață cu 7 puncte consecutive, iar Ceskovic a reușit prima sa aruncare de la distanță. Gruparea de pe Cibin s-a desprins pe tabelă cu două minute înainte de final (51-46), dar sfârșitul sfertului a aparținut „alb-negrilor”. Clujenii au intrat în ultimul act cu un avantaj de trei lungimi (54-51).
SilvăSHOW
Ultimul sfert a fost unul la fel de încins. „Vulturii” au revenit pe tabelă, profitând și de erorile comise sub panou de către oaspeți. S-a mers cap la cap până în ultimul minut. Sibiul a condus cu 72-71 cu 25 de secunde înainte de final, dar Silvășan a bifat o nouă aruncare de 3 puncte, care a decis și soarta partidei. S-a încheiat 72-74, rezultat cu care „U” BT Mobitelco și-a asigurat prezența în semifinalele campionatului, unde va da piept peste CSU Ploiești.
Doar 50 de tichete alocate clujenilor
„U” BT Mobitelco a fost însoțită la Sibiu doar de 50 de suporteri. Clubul de pe Cibin a refuzat să aloce mai multe bilete pentru formați clujeană. „Îmi cer scuze suporterilor echipei noastre care și-au dorit să vină la Sibiu, însă ni s-au alocat doar 50 de bilete. Noi am cerut printr-o adresă oficială, imediat după meciul patru, 200 de bilete pentru suporterii noștri. Adresa a fost înmânată antrenorului secund de la Sibiu și a fost trimisă și pe email. Ni s-a răspuns că putem primi doar 50 de bilete pentru fani și 10 pentru oficialii clubului și familiile jucătorilor, pentru că au fost vândute toate. Din păcate, aceasta este situația, îmi pare rău, avem doar 50 de bilete, am mai cerut măcar să ajungem la 100, însă nu s-a acceptat, asta deși niciun fan al Sibiului care a venit la Cluj nu a rămas în afara sălii”, a explicat Mircea Cristescu, președintele executiv al Universității.
Marcatori „U” BT Mobitelco: Silvășan 24p (8 rec., 2 p.d.), Hargrove 24p (5 rec., 3 p.d.), Kuburovic 11p (3 rec., 1 p.d.), Medvedj 7p (4 rec., 2 p.d.), Lalovic 4p (4 rec., 1 p.d.), Sparks 2p (1 rec., 2 p.d.), Cuic 1p (3 rec., 2 p.d.) și Baciu 1p (2 rec.).