monitorulcj.ro Menu
Sport

Beto, „îngerul păzitor" al Sevillei

Fostul portar al CFR-ului, Beto, a fost eroul Sevillei în finala Europa League, disputată la Torino. Lusitanul a reușit să apere două lovituri de pedeapsă în fața Benficăi, contribuind astfel decisiv la victoria echipei sale pentru a treia oară în ultimul act al UEL, din tot atâtea participări.

Sursa foto: uefa.com

Beto Pimparel s-a trezit peste noapte erou. Goalkeeper-ul portughez a decis câștigătoarea Ligii Europa din acest an. Lusitanul a adus un nou trofeu în vistieria Sevillei, după ce a parat două penalty-uri în fața conaționalilor săi de la Benfica Lisabona. Beto a apărat execuțiile lui Cardozo și Rodrigo, devenind astfel salvatorul ibericilor, care s-au impus cu 4-2. La finalul celor 90 de minute şi a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost egal, 0-0.

„Dedic acest trofeu tatălui meu”

Cu ochii în lacrimi, Beto i-a dedicat victoria tatălui său, decedat. „A fost finala visată. Am terminat în cel mai bun mod cu putință această competiție. Este o mândrie să fac parte din această echipă și dedic această cupă tatălui meu, care, cu siguranță, este mândru de mine acum. Mai întâi tatălui meu, care e cu mine mereu în poartă, azi și întotdeauna. Apoi mamei și fiului meu, întregii familii”, a declarat, cu ochii în lacrimi, Beto Pimparel.


Beto a ajuns la Sevilla după un sezon excelent făcut la CFR Cluj în 2011/2012, când s-a încoronat și campion al României. Înainte să ajungă în Spania, portughezul de 32 de ani a evoluat la Sporting Braga, fosta adversară a „vișiniilor" din grupele Champions League.