monitorulcj.ro Menu
Sport

S-a decis: 14 echipe în Liga I din sezonul 2015/2016. Cum vor fi împărțiți banii din drepturile TV

Membrii Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal au votat, marţi, în unanimitate, propunerea schimbării sistemului competiţional al Ligii I, din sezonul 2015-2016, într-unul cu 14 echipe şi cu sistem play-off şi play-out. Propunerea urmează să fie analizată de Comitetul Executiv al FRF.

Moment istoric pentru fotbalul românesc! Membrii Adunării Generale a LPF au votat schimbarea sistemului competițional într-unul mult mai atractiv. Începând din sezonul 2015/206 vom avea o Ligă cu 14 echipe. De asemenea, va fi introdus un sistem cu play-off şi play-out.

Cine retrogradează și cine promovează

În sezonul viitor vor retrograda echipele care se vor clasa pe pozițiile 13-18, urmând ca în ediţia 2015-2016 să retrogradeze direct locurile 13-14, în timp ce formaţia de pe 12 va disputa un meci de baraj cu ocupanta locului 3 din liga secundă. În schimb, vor promova grupările situate pe primele două locuri în liga secundă, care va avea o singură serie. Tot din sezonul 2015-2016, primele 7 echipe vor intra în play-off, iar celelalte 7 vor juca play-out. „Am votat să avem un campionat cu 14 echipe, sistem play-off, play-out. Va fi mai interesant pentru că sunt tot 36 de partide şi rezultă tot aceiaşi bani şi fiind mai puţine echipe va fi o resursă financiară în plus din drepturile TV. 14 echipe înseamnă o concentrare de valori şi repetarea unor jocuri atractive, cum e Dinamo - Steaua sau Astra - Petrolul. Cu această propunere a fost toată lumea de acord”, a declarat Constantin Anghelache, președintele lui Dinamo.


Propunerea LPF urmează să fie analizată de către Comitetul Executiv al FRF.

Cum vor fi împărțiți banii din drepturile TV

Tot marți, membrii Adunării Generale a LPF au stabilit și cum vor fi împărțiți banii din drepturile de televizare. „Am stabilit ca 30 la sută din suma respectivă să se împartă în cote egale, iar 70 la sută să se împartă după grila care a fost folosită în sezonul care se încheie acum”, a precizat Anghelache. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, la 4 martie, semnarea unui parteneriat media valabil cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, LPF va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.