Sport
Au câştigat o „bătălie“, urmează alta
Handbaliştii de la „U“ Transilvania au câştigat partida din deplasare cu Politehnica Timişoara, cu scorul de 24-23, după ce au condus şi la pauză cu 15-10.
Elevii lui Ştefan Constantin au făcut astfel un pas important în lupta pentru participarea în cupele europene şi au urcat pe locul 5 în clasament, profitând şi de faptul că Ştiinţa Bacău a învins pe Energia Pandurii Târgu Jiu. Handbaliştii clujeni vor juca sâmbătă un alt meci important, acasă, împotriva formţiei CSM Satu Mare, la ora 17. În cadrul etapei a 24-a a Ligii Naţionale vor mai avea loc partidele: Bucovina Suceava – Minaur Baia Mare, HC Odorhei – Poli Timişoara, Dinamo Braşov – Ştiinţa Bacău, En.Pandurii Tg.Jiu – UCM Caraş Severin, CSM Oradea – CSM Bucureşti şi Steaua Bucureşti – HCM Constanţa.