monitorulcj.ro Menu
Sport

Programul „tricolorilor“

Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul echipei naţionale de seniori din cadrul turneului din America de Sud, care va avea loc în luna iunie.

În 4 iunie, a doua zi după jocul contra Bosniei-Herţegovina, programat pe stadionul Giuleşti din Bucureşti, în cadrul preliminariilor Euro 2012, echipa noastră naţională va pleca spre America de Sud, în vederea disputării ultimelor două jocuri amicale ale sezonului 2010-2011.

Decolarea este prevăzută de pe aeroportul „Henri Coandă“, la ora 18.15, la bordul unei curse de linie, spre Frankfurt. De acolo, cu o altă cursă de linie, „tricolorii“vor zbura spre Brazilia, urmând să aterizeze la Sao Paulo la ora 5.25 (ora locală) a zilei de 5 iunie. Cazarea a fost stabilită la hotelul Sheraton WTC din metropola braziliană.

Tot pe 5 iunie va avea loc un antrenament, în principiu la ora 18.00, în incinta bazei sportive a clubului Palmeiras. A doua zi, tot de la ora 18.00, se va desfăşura antrenamentul oficial, iar 7 iunie, de la ora 21.50 (ora 3.50 a zilei de 8 iunie, la Bucureşti), România va juca primul amical, contra Braziliei, pe stadionul Pacaembu.

În 8 iunie, la ora 9.10, delegaţia naţionalei va decola spre Asuncion (capitala Paraguayului), unde va ateriza la ora 10.10. Elevii lui Răzvan Lucescu se vor antrena pe plan local, iar în 11 iunie, la ora 16.00 (23.00 - ora României), vor juca o partidă amicală împotriva Paraguayului.

După acest meci, delagaţia României se va întoarce la Bucureşti, pe aceeaşi rută aeriană (Asuncion – Sao Paolo – Frankfurt – Bucureşti).