monitorulcj.ro Menu
Sport

Jovanovic, 2 sezoane la „U”. Boutadjine a semnat prelungirea contractului

Petar Jovanovic şi-a pus semnătura pentru un contract valabil pentru următorii doi ani cu gruparea universitară. De asemenea, Karim Boutadjine a semnat prelungirea angajamentului, tot pe două sezoane.

Fundaşul dreapta în vârstă de 31 de ani s-a consacrat în România la FC Vaslui, echipă pentru care a bifat 75 de meciuri şi patru goluri, înainte să fie împrumutat pentru un sezon la Poli Iaşi. De-a lungul carierei, jucătorul născut la Tuzla, în fosta Iugoslavie, a mai jucat pentru echipe precum Radnički Stobex sau Jedinstvo Putevi, iar în returul campionatului trecut a bifat 23 de meciuri şi un gol pentru FK Radnički Niš, formaţie clasată pe locul VI în Superliga Serbiei.

Fanii Universității au primit o nouă veste din partea conducerii. Karim Boutadjine a semnat prelungirea contractului său cu clubul „studențesc" pentru încă doi ani. Mijlocașul venit de la Pandurii a fost unul dintre oamenii importanţi ai echipei în returul recent încheiat, evoluând în 14 meciuri şi marcând o dată, în partida de la Braşov, contra Coronei.