monitorulcj.ro Menu
Sport

Întăriri în linia mediană. CFR și-a luat doi mijlocași

Sursa foto: fifa.com

CFR Cluj i-a acontat astăzi pe mijlocașii Daniel Stana și Antonio Jakolis (foto stânga).

CFR este una dintre cele mai active formații din Liga I pe piața transferurilor. După ce i-a acontat pe Mateo Susic, Jaime Simoes, Joao Paulo, Ionuț Larie și Cosmin Vâtcă, trupa din Gruia s-a înțeles și cu Daniel Stana (31 de ani) și Antonio Jakolis (22 de ani). Ambii vin liberi de contract după despărțirea de Ceahlăul, respectiv Mouscron (Belgia). „L-am ales pe Stana pentru că îl cunosc foarte bine și ne poate ajuta. Experiența sa ne poate fi utilă între atâţia tineri. Este un jucător care are ultima pasă, care intră foarte bine în combinații, este inteligent și vede foarte bine jocul. Pe deasupra, are atitudine și se implică, pune suflet, l-a caracterizat Vasile Miriuţă pe fostul său elev, conform Monitorul de Neamț.

Debutează cu ASA

Stana a strâns 10 goluri în 79 de partide în cele trei sezoane petrecute la Piatra Neamț. De cealaltă parte, Jakolis a mai evoluat în carieră la Sibernik (Croația), Dnipro (Ucraina), Krybas (Ucraina) și Hajduk Split (Croația). Mijlocașul croat a semnat pe trei sezoane cu gruparea feroviară. Cei doi vor debuta în tricoul vișiniu în amicalul cu ASA Târgu Mureș, programat sâmbătă, de la ora 18.00, la stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.


Nikolic și Țucudean, pe listă

Refuzată de brazilianul Adi Rocha, trupa feroviară i-a contactat pe Stefan Nikolic și George Țucudean. Primul e liber de contract după despărțirea de Incheon United (Coreea de Sud), iar al doilea nu figurează în planurile de viitor ale lui Standard Liege. Belgienii vor să-l împrumute pe fostul atacant dinamovist, iar conducerea „vișinie” a intrat pe fir. Clujenii sunt dispuși să ofere 100.000 de euro pentru a-și asigura serviciile vârfului de 23 de ani.

Fotbalist-problemă

Nikolic e cunoscut însă pentru ieșirile sale nocturne, pe vremea când evolua la Steaua. Muntenegreanul a fost surprins de paparazzii în timp ce vomita dintr-un taxi, după o noapte petrecută într-un club din București. Tot în urma unei escapade bahice, Gabriel Tamaș a fost dat afară de la CFR înainte să apuce să debuteze în tricoul vișiniu. Fundașul a făcut scandal într-un club de manele împreună cu Florin Costea, dar olteanul a fost iertat de conducerea clujeană.


Ganea, împrumutat la FC Brașov

Adus cu surle și trâmbițe în iarna lui 2012, Liviu Ganea nu a reușit să se impună în tricoul vișiniu. Fostul atacant dinamovist nu a prins decât 6 meciuri pentru feroviari, fiind mai mult împrumutat pe la alte echipe. În sezonul trecut, Ganea a evoluat la Chiajna, unde a bifat 11 jocuri și niciun gol marcat. Deși aveau opțiunea unui transfer definitiv, ilfovenii nu au dorit să-l cumpere pe Ganea, astfel că jucătorul s-a întors în Gruia. Fotbalistul de 26 de ani nu intră însă în planurile lui Miriuță pentru ediția viitoare a Ligii I. Atacantul a fost împrumutat la FC Brașov, echipă care s-a salvat pe ultima sută de metri de la retrogradare.