monitorulcj.ro Menu
Sport

Clujul ar putea găzdui CE de Futsal

Sursa foto: uefa.com

Campionatul European de Futsal din 2017 ar putea avea loc la Cluj-Napoca dacă noua sală polivalentă din București nu va fi finalizată la timp.

"Suntem pregătiţi. Am avut discuţii cu primarul Capitalei în ceea ce priveşte construcţia noii săli care va fi gata la finalul anului 2016. Din ce am înţeles, până la finalul acestui an vor demara şi procedurile de construcţie a acestei săli, astfel încât să putem găzdui acest eveniment în Bucureşti. Dacă nu, suntem pregătiţi, fiindcă tot în toamna acestui an vom avea o nouă sală la Cluj, de peste 8.000 de locuri, care poate găzdui un asemenea eveniment", a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.