monitorulcj.ro Menu
Sport

A lovit ca un "tsunami"! Petra Kvitova s-a încoronat regină la Wimbledon

Petra Kvitova a câștigat turneul de la Wimbledon. Cehoaica s-a impus în ultimul act al competiției în fața canadiencei Eugenie Bouchard, scor 6-3, 6-0.

Sursa foto: wimbledon.com

Bouchard nu a avut nicio șansă în fața Kvitovei. Cehoaica a fost de neoprit pe teren. A reușit două break-uri în primul set, iar pe al doilea și l-a adjudecat la zero. Meciul a durat 54 de minute.

Kvitova trecuse în semifinale de compatrioata sa Lucie Safarova, cap de serie numărul 23, scor 7-6 (6), 6-1, iar Bouchard ajunsese în finală după victoria din meciul cu românca Simona Halep, a treia favorită, scor 7-6 (5), 6-2. Câștigătoarea turneului a primit un cec de 1.760.000 lire sterline și 2.000 de puncte WTA, iar finalista s-a ales cu 880.000 de lire și 1.200 de puncte.


Petra Kvitova, în vârstă de 24 de ani, a mai câştigat turneul de la Wimbledon în 2011. Până astăzi, ea a avut în palmares 11 titluri de simplu - Dubai, Tokyo (2013), Montreal, New Haven (2012) Brisbane, Paris, Madrid, Wimbledon, Linz, Turneul Campioanelor (2011) şi Hobart (2009).