monitorulcj.ro Menu
Sport

Halep vrea la Turneul Campioanelor: „Visul meu e să ajung la Singapore"

Simona Halep îşi doreşte să participe la Turneul Campioanelor, unde vor fi prezente doar opt jucătoare care vor obține cele mai bune rezultate în acest an competițional. În acest moment, Halep ocupă locul al doilea, cu 4.589 de puncte, după rusoaica Maria Sharapova (4.880 de puncte).

Simona Halep țintește titlul suprem. Tenismana din Constanța vrea să devină prima jucătoare din România care câștigă Turneul Campioanelor, unde participă cele mai valoroase tenismane din lume. Pentru a-și vedea visul cu ochii, Halep trage din greu la competițiile la care este angrenată. Jucătoarea de 22 de ani nu va concura însă la turneul de la Montreal, care va avea loc în perioada 4-10 august, pentru a nu risca o accidentare înainte de US Open.

„La Montreal nu am jucat nici anul trecut şi nici anul acesta nu joc, pentru că aşa am dorit eu să îmi fac programul. Am jucat destul de mult anul acesta şi cred că pot lua o săptămână liberă. Aşa am făcut şi anul trecut şi nu a fost greu. Eu îmi fac programul după cum simt. Anul trecut am făcut la fel şi voi vedea ce va fi. Merg cu foarte multă încredere la US Open, merg foarte liniştită. Nu vreau să dau foarte multă importanţă că e un Grand Slam. Sper să câştig cât mai multe meciuri acolo, dar nu mă aştept la ceva mare. Vreau să o iau meci cu meci şi punct cu punct. Visul meu este să ajung la Singapore”, a declarat Halep.


„Pentru mine înseamnă mult să joc acasă”

Simona Halep s-a declarat bucuroasă că Arena Centrală a fost aproape plină la primul ei meci din turneu. „Este un moment deosebit pentru mine, pentru că foarte mulţi oameni au venit special să mă vadă. A fost o atmosferă incredibilă pe teren. Au fost mai mulţi oameni decât la Fed Cup. Dacă atunci am avut emoţii, acum am avut emoţii pozitive”, a punctat tenismana din Constanța, care a menţionat că nu ar fi participat la niciun turneu din această săptămână, însă a făcut o excepţie pentru competiţia de la Bucureşti. „Pentru toată lumea înseamnă enorm să avem primul turneu WTA în România. Avem jucătoare destul de bune la acest turneu, toate joacă bine şi este un nivel destul de bun. Pentru mine înseamnă mult să joc acasă. Dacă era în altă parte acest turneu nu îl jucam, pentru că sunt obosită şi vin şi de la Wimbledon de pe iarbă, dar fiind acasă îl joc din tot sufletul”, a adăugat Halep.

„Pentru mine fiecare meci este o nouă şansă de a răzbi”

Jucătoarea de 22 de ani nu se mai gândeşte că trebuie să îşi apere punctele câştigate anul trecut, astfel având o presiune mai mică în timpul meciurilor. „De o scurtă perioadă am început să nu mă mai gândesc la turneele câştigate anul trecut, pentru că dacă îmi pun această presiune îmi va fi foarte greu să fiu relaxată pe teren. Am făcut rezultate bune anul acesta şi la Grand Slam-uri, deci nu mai am aşa multe puncte de apărat. La nivelul acesta nu cred că mai este vorba să-ţi aperi punctele. Când intri pe teren o faci ca să realizezi ceva deosebit în acest sport. Pentru mine fiecare meci este o nouă şansă de a răzbi. Un turneu este ca un început de război”, a subliniat Halep.


„Românii sunt foarte talentați, dar nu au încredere în ei”

Întrebată ce le spune străinilor atunci când vorbeşte despre România, Halep a răspuns: „Românii sunt foarte talentaţi, sunt foarte muncitori, dar nu au încredere în ei. Eu am avut încredere în forţa mea, chiar dacă am venit dintr-o ţară cu mai puţine posibilităţi. Nu am avut părinţi foarte bogaţi, deci se poate orice. Cred în români, cred în această ţară şi oamenii trebuie să creadă mai mult în forţa lor ca să poată ajunge cineva”.