monitorulcj.ro Menu
Sport

Mihai Teja: „Dinamo e un adversar dificil, redutabil”

Justin Junior Mengolo

Antrenorul formaţiei Universitatea Cluj a prefaţat duelul cu Dinamo Bucureşti, meci care contează pentru etapa a doua a Ligii 1. Disputa dintre cele două echipe se va desfăşura luni, 4 august, începând cu ora 21:00 pe Cluj Arena.

După egalul obţinut etapa trecută pe terenul celor de la ASA Târgu Mureş,„şepcile roşii” vor primi în propriul fief vizita celor de la Dinamo. Mihai Teja, principalul alb-negrilor, a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre duelul cu gruparea din Capitală, spunând că nu crede că plecările din această vară de la Dinamo au slăbit considerabil echipa acestora.

„Dinamo e un adversar dificil, redutabil. E adevărat, au plecat câţiva jucători, însă au în continuare fotbalişti capabili să facă diferenţa. Doar dacă ne gândim la Bilinski, Lazăr, Rotariu sau Marius Alexe putem observa că vom întâlni o echipă foarte bună. Noi trebuie să-i învingem, acesta e obiectivul. Am avut un start de sezon bun, putea fi foarte bun dacă învingeam la Târgu Mureş. Mă aştept la un meci frumos şi, cu siguranţă, vom avea parte şi de o atmosferă pe măsură. Fanii noştri vor fi alături de noi şi ei, cu siguranţă, aşteaptă o victorie”, a declarat Mihai Teja.


Universitatea nu a mai învins-o pe Dinamo din luna aprilie a anului 2011, atunci când clujenii s-au impus cu 2-1. În sezonul precedent, trupa din „Ştefan cel Mare” şi-a adjudecat ambele confruntări directe cu Universitatea. În partida tur disputată la Bucureşti, gazdele s-au impus cu 6-0, iar în retur clujenii au pierdut cu 0-1.

Camerunezul Mengolo, în faţa debutului la “U”


La conferinţa de presă de vineri a participat şi cel mai recent transfer al alb-negrilor, atacantul camerunez Justin Junior Mengolo. Jucătorul care va îmrăca tricoul cu numărul 24 a vorbit, la rândul lui, despre meciul cu Dinamo, dar şi despre primele impresii după o săptămână petrecută la Cluj-Napoca.

„Mă bucur foarte mult că am ajuns la Universitatea. Atmosfera e foarte bună, se munceşte mult, iar asta îmi place. Există un sentiment plăcut aici, la Universitatea. Ştiu despre fani, ştiu că am venit la o echipă iubită şi m-am documentat şi despre derby-ul local. Sunt un jucător căruia îi plac spaţiile libere, mă bazez pe viteză şi sper să marchez cât mai multe goluri, începând cu meciul contra lui Dinamo”, a conchis Mengolo.


Articol scris de Radu Bărăian, student la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II