monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep a devenit a doua jucătoare de tenis din lume

Simona Halep a urcat o poziţie, până pe locul 2, cu 6.785 de puncte, în clasamentul jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni, aceasta fiind cea mai bună clasare din istorie a unei românce, informează wtatennis.com.

Simona Halep a devenit a doua jucătoare de tenis din lume. Sursă foto: www.ziuanews.ro

Halep este devansată în clasamentul WTA de simplu doar de sportiva americană Serena Williams - 9.150 de puncte.

Simona Halep va fi al doilea cap de serie la turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati, cu premii de 2,4 milioane de dolari, competiţie care începe luni. Românca va evolua direct în turul secund. Ea nu a mai jucat din 13 iulie, când s-a impus în finala turneului de la Bucureşti.


În schimb, Soaran Cîrstea şi-a pierdut statutul de a doua jucătoare română în clasamentul WTA, după ce a fost învinsă săptămâna trecută, în primul tur la Rogers Cup, turneu unde anul trecut jucase finala. Acest eşec o coboară pe Cîstea de pe locul 36 până pe locul 80 (692 de puncte).

Următoarea româncă după Halep este acum Monica Niculescu, pe locul 61, cu 885 de puncte, în urcare trei poziţii. Irina-Camelia Begu ocupă locul 62, cu 881 de puncte, după ce săptămâna trecută a fost pe 63.


Ultima sporivă din România în top 100 WTA este Alexandra Dulgheru, în coborâre de pe locul 91 pe locul 94, cu 617 puncte.

Andreea Mitu, urcare de pe locul 160 pe 159, cu 363 de puncte, şi Alexandra Cadanţu, în staţionare pe locul 168, cu 340 de puncte, sunt următoarele românce clasate în această ierarhie.


La dublu, cel mai bine clasată sportivă din România este Monica Niculescu, care a urcat de pe locul 41 pe 40, cu 1.850 de puncte. În top 100 se mai află Raluca Olaru - urcare de pe locul 74 pe 72 (1.090 de puncte) şi Irina-Camelia Begu, care a coborât de pe locul 69 pe 73 (1.089 de puncte).