monitorulcj.ro Menu
Sport

Badea vrea Universitatea pe locul 8

Universitatea Cluj va primi vizita Rapidului, într-un meci din cadrul etapei a 33-a a Ligii 1. În tur bucureştenii s-au impus cu 3-0.

Meciul de mâine seară de la Mediaş dintre „U“ Cluj şi Rapid va avea o miză mai mare pentru giuleşteni, care vor să îşi asigure locul patru, care duce în Europa League, dar Ionuţ Badea declară că vrea ca „U“ să încheie campionatul pe locul 8.

 

„Studenţii“ s-au salvat de la retrogradare şi şi-au îndeplinit practic obiectivul (clasarea pe locurile 8-12), dar Ionuţ Badea a anunţat că îşi doreşte ca echipa sa să încheie actualul sezon pe locul 8, pentru a încasa mai mulţi bani din drepturile de televizare. „Întâlnim Rapidul, o echipă importantă a campionatului, au un lot competitiv, nu va fi o partida uşoară, dar ne dorim victoria. Orice loc mai bun în clasament poate aduce pentru club mai mulţi bani din drepturile TV, implicit un alt buget pentru anul viitor, deci există un interes clar pentru aceste ultime două partide rămase. Avem absenţe importante de lot, dar avem echilibru în toate compartimentele. E important ca fiecare jucător care intră să îşi joace şansa lui pentru a rămâne în echipă“, a declarat azi  tehnicianul Universităţii.

Şi mijlocaşul Andrei Cristea îşi doreşte o victorie în faţa giuleştenilor: „Urmează meciul cu Rapid, o partidă pe care dorim să o câştigăm, împotriva unei echipe bune. Acum suntem mai liniştiţi în acest final de campionat şi sperăm să ne motivăm mult mai bine şi să reuşim să scoatem un rezultat bun. Consider că echipa a făcut un retur destul de bun, chiar dacă am început mai prost“.

 

Cel mai vechi meci din Liga 1

 

Meciul de sâmbătă dintre „U“ Cluj şi Rapid va fi condus de centralul Alexandru Tudor (Bucureşti), care va fi ajutat de tuşierii Marian Gaşpar (Timişoara) şi Gabriel Bârjac (Zaşău), iar arbitru de rezervă va fi Sorin Tarcea (Timişoara). Observatori ai întâlnirii au fost desemnaţi George Ionescu şi Nicolae Pantea (ambii Bucureşti).

Cele două echipe s-au întâlnit în Liga 1 de 83 de ori. „U“ a câştigat 32 de meciuri, Rapid 38, iar 13 întâlniri s-au încheiat la egalitate. Universitatea şi Rapid sunt printre puţinele echipe care au jucat în Liga 1 şi înainte de cel de-al doilea război mondial şi care mai joacă şi în prezent. Duelul dintre ele este cel mai vechi din competiţia internă, primul meci a avut loc la Cluj în 26 noiembrie 1933 şi s-a încheiat cu victoria Universităţii, 2-1.

Partida dintre „U“ Cluj şi Rapid se va juca pe stadionul din Mediaş, va începe la ora 20 şi va fi transmisă în direct de DigiSport.