monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep s-a calificat în turul doi la US Open

Simona Halep s-a calificat în turul doi la US Open

Simona Halep a câștigat primul tur al turneului US Open, împunându-se cu scorul de 2-1 (6-7 6-1 6-2) în fața americancei Danielle Rose Collins.

Primul set al meciului a fost unul dificil pentru jucătoarea româncă de tenis, Collins impunându-se în tie-break cu 2-7 (6-7), și aproape oferind o surpriză de proporții ultimului mare turneu din acest an.
Simona s-a redresat pe seturile doi și trei, câștigându-le cu scorul de 6-1, 6-2. Cele două au terminat meciul într-o oră și 58 de minute de joc.
Danielle Rose Collins, jucătoare fără loc WTA, fostă ocupantă a poziției 553 s-a aflat pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu WTA, ceea ce nu a împiedicat-o să câștige primul set la tie-break, în principal datorită primului serviciu la care a avut un procentaj de peste 65 %.
Halep va evolua în turul 2 în premieră împotriva sportivei Jana Cepelova (Slovacia), locul 65 WTA, care a învins-o, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-1, pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 62 WTA.
Calificarea în turul doi la US Open este recompensată cu 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.
La ediţia trecută a US Open, Halep a atins faza optimilor de finală, fiind eliminată de italianca Flavia Pennetta, cu scorul de 6-2, 7-6 (3), sportiva din Constanţa având de apărat 280 de puncte.

Etichete: simona halep us open