Sport
Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu vor lua startul la Barum Czech Rally Zlin
În acest weekend Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu vor lua startul la Barum Czech Rally Zlin, în etapa a opta din Campionatul European de Raliuri (ERC) și etapa a cincea din Junior ERC.
Tot sub culorile NRA vor mai lua startul Andrea Crugnola și Ekaterina Stratieva. Din motive medicale, Simone Tempestini a fost nevoit să-și anuleze prezența la start.
Barum Czech Rally Zlin este una dintre cele mai spectaculoase etape pe asfalt din calendarul european și următoarea provocare pentru juniorii NRA. După un sezon marcat de probleme tehnice, Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu sunt pregătiți să obțină în Cehia primele puncte din acest sezon european cu modelul Citroen C2 R2 Max.
„Sunt sigur că lucrurile nu pot merge prost la fiecare raliu așa că mi-aș dori să obținem primele puncte din Junior ERC în Cehia. Am nevoie să parcurg cât mai mulți kilometri pe asfalt pentru a aduna experiență cu noua mașină. Avem un program pe doi ani în Junior ERC și acesta este cel mai important lucru pentru noi”, a spus Florin Tincescu, înaintea plecării spre Zlin, acolo unde este cartierul general al etapei din Cehia.
Tot sub culorile NRA la etapa din Cehia vor lua startul echipajele Andrea Crugnola/Michele Ferrara cu un Peugeot 208 R2 și Ekaterina Stratieva/Carmen Poenaru cu un Citroen C2 R2.
„Napoca Rally Academy este deja un proiect internațional cu piloți români care concurează în Campionatul Mondial și Campionatul European. Anul trecut am câștigat titlul pe echipe în ERC Production Cup, fiind singura echipă românească cu o astfel de performanță. Mă bucur că sunt și piloți străini care apelează la serviciile noastre, ceea ce spune totul despre modul în care este văzută echipa NRA la nivel internațional”, a spus Marco Tempestini, liderul Napoca Rally Academy.
La etapa din Cehia, ca parte a pregătirii pentru Junior WRC, ar fi trebuit să participe și Simone Tempestini. Din păcate, din cauza unor probleme medicale, juniorul Napoca Rally Academy a trebuit să renunțe la planurile sale.
„Mi-ar fi plăcut mult să particip la această etapă, dar acum cel mai bine pentru mine este să iau o pauză. Nu este ceva grav, dar din păcate nu pot concura în aceste condiții și după discuția cu medicul meu vom decide când voi putea reveni în mașina de curse”, a spus Simone Tempestini.
Ediția a 44-a a Barum Czech Rally Zlin se va desfășura în perioada 29-31 august. În total piloții vor avea de parcurs 15 probe speciale cu o lungime de 237,33 km. Etapa din Cehia este una cu particularități deosebite, fiind una dintre cele mai dificile curse pe asfalt din Europa. Acțiunea începe de vineri seara cu celebra super specială de pe străzile din Zlin și va continua sâmbătă și duminică cu celelalte 14 probe.