monitorulcj.ro Menu
Sport

Susic, Larie și Neag riscă suspendarea pentru cumul de cartonașe galbene

După cinci etape în Campionatul Național Liga I, a apărut și primul fotbalist care va fi suspendat pentru cumul de cartonașe.

Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi că "performerul" începutului ediției 2014 -2015 este fundașul central de la ASA Târgu Mureș, Ionuț Balaur.

Fotbalistul transferat de la FC Vaslui a fost penalizat cu cartonașe galbene în patru dintre cele cinci etape disputate. Practic, singurul meci pe care l-a terminat nepedepsit de arbitru este cel din etapa a 4-a, cu CS Concordia Chiajna.


În această statistică, Balaur este urmat de Mateo Susic, Ionuț Larie (ambii CFR Cluj), Henrique Madson (CS U Craiova), Paul Batin (FC Botoșani), Cristian Todea (Gaz Metan Mediaș), Dică, Negru (ambii Rapid București), Zaharia (Oțelul Galați) și Neag (Universitatea Cluj), toți cu câte trei cartonașe galbene.

Echipa cea mai disciplinată din Campionatul Național Liga I înaintea etapei a 6-a este Ceahlăul Piatra Neamț, care nu are în lot niciun jucător cu două "galbene".