monitorulcj.ro Menu
Sport

Primul meci, prima victorie pentru România în preliminariile EURO 2016

Naționala de fotbal a României a învins Grecia cu scorul de 1-0, ieri seară, pe stadionul ''Georgios Karaiskakis'' din Pireu, cu porțile închise, și a debutat cu dreptul în Grupa F a preliminariilor EURO 2016.

Golul victoriei a fost marcat de Ciprian Marica (10), dintr-un penalty obținut de Alex Chipciu în urma unui duel cu Holebas. Victoria este cu atât mai mare cu cât tricolorii au jucat aproape o repriză în inferioritate numerică, Marica fiind eliminat în minutul 53 pentru două cartonașe galbene.

România a început bine meciul și și-a creat prima situație favorabilă în minutul 5, când Marica și-a făcut bine o minge în careu, dar a scăpat-o de sub control. Peste două minute (7), Maxim a tras de la distanță, dar a prins portarul Karnezis. În minutul 9, Chipciu a fost agățat de Holebas în careu, iar Ciprian Marica a transformat penalty-ul acordat: 0-1 (10).


Tricolorii au continuat jocul bun, s-au apărat bine și au blocat aproape orice încercare ofensivă a gazdelor, încercând, totodată, ieșiri pe contraatac. Stancu (12) a amenințat și el poarta elenă, dar șutul s-a dus pe lângă poartă. Nici Maxim (36) nu a nimerit ținta, de la distanță, iar prima repriză s-a încheiat cu o situație bună a lui Dragoș Grigore, dar lovitura sa de cap a trimis mingea în brațele portarului Karnezis (45).

Repriza secundă a început prost pentru echipa noastră, căpitanul României, Ciprian Marica, fiind eliminat pentru al doilea cartonaș galben (53): atacantul lui Konyaspor primise un avertisment în finalul primei reprize (45+2), pentru lovirea balonului după fluierul arbitrului, iar pe al doilea l-a încasat după o intervenție imprudentă asupra lui Samaris.


Grecii au crescut presiunea la poarta lui Tătărușanu, iar Diamantakos a avut o situație bună, în minutul 62, dar a șutat în plasa laterală din unghi. Samaris (65) a tras din afara careului, o minge respinsă de apărarea României, dar balonul s-a dus alături de poartă. Tătărușanu a fost atent la mingea deviată cu capul de Kone (77). Echipa lui Ranieri a avut cea mai mare ocazie în minutul 88, când Torossidis a reluat mingea în bara transversală, după o lovitură liberă bătută de Kone. Christodoulopoulos (90) și-a încercat și el șansa, dar balonul a ocolit poarta, la fel cum s-a întâmplat și la voleul lui Diamantakos (90+1).

Echipa lui Victor Pițurcă a obținut trei puncte foarte importante în cursa pentru turneul final din Franța și și-a luat, totodată, o revanșă după ce Grecia a eliminat echipa reprezentativă din barajul pentru CM 2014, cu 3-1 la Pireu și 1-1 la București.


Următorul meci al României va avea loc pe 11 octombrie, la București, cu Ungaria, când Marica nu va putea juca.